Ciuperca a fost creata si crescuta de catre Calugarii Tibetani si are multiple calitati terapeutice. Tara de provenienţă -India.
Ciuperca are aspect albicios, cu aspect de muguri de conopidă, cu forme neregulate şi dimensiuni de 5-10-15 mm, ajungând la maturitate uneori până la 20-30 mm lungime. Mugurii de dezlipesc şi se separă singuri.
Chefirul este o băutura lactat acida ce se obţine din granule de chefir care fermentează lactoza din lapte (zaharul din lapte) cu formare de acid lactic, dioxid de carbon şi alcool. Aceasta băutura minunata se obţine prin dubla fermentare, în prima faza fermentare lactică iar apoi la temperaturi mai scăzute, alcoolica. Băutura nu se obţine din ciuperca de chefir, termen greşit, ci din granule de chefir care repezinta o aglomerare de 4 cazeina care are în interior şi la suprafaţa microorganisme specifice care conduc la obţinerea acestei minunate băuturi.
Laptele inoculat cu granule de chefir poate să reprime creşterea de agenţi patogeni la nivel intestinal ca de exemplu: Salmonella sau Shigella, aceasta datorându-se complexităţii moleculei granulei de Kefir precum şi a modului de acţiune al microorganismelor care formează granula de Kefir.
Kefirul se bucură de o tradiţie bogată în protecţia sănătăţii. Înainte de URSS, se întrebuinţa în spitale şi sanatorii pentru o varietate de boli incluzând dereglări de metabolism, ateroscleroză şi boli alergice. El era folosit şi pentru tratamentul tuberculozei, a cancerului, şi a dereglărilor gastrointestinale când nici un tratament medical modern nu era disponibil. Consumul de chefir avea de asemenea să fie asociată cu longevitatea din Caucaz, fapt demonstrat de savanţi.
Savanţii au observat beneficiile digestive ale aportului de Kefir asupra sănătăţii şi longevităţii datorita componentelor sale antioxidante, anticancerigene şi bacteriostatice. Echipele de cercetare diverse din toata lumea au încurajat rezultatele aduse de chefir asupra sănătăţii . Cele mai multe metode de cercetare au fost executate în vitro atât pe animale cat şi pe subiecţi umani. Studiile recente asupra consumului de Kefir au arătat şi demonstrat proprietăţile antitumorale şi antimutagenice, acest lucru datorându-se substanţelor existente în granula de Kefir (imidazolinei)
Cum se prepară Chefirul
1. Se pun 1-2 linguriţe de ciupercă (cca.3-5cm3) într-un borcan de sticlă de 200 mg şi se toarnă 200-300 ml lapte proaspăt, dulce. Se lasă 8-12-16-24 ore la fermentat (în funcţie de temperatura mediuluiambiant), fără să se închidă ermetic, ci numai cu un capac pus invers pe borcan. Laptele fermentează suficient şi, după doar 8-12 ore, are deja proprietăţile complete pentru tratament. Gustaţi şi opriţi fermentaţia după intervalul optim în condiţiile dvs. de mediu.
2. Pentru consum, se strecoară laptele printr-o sită de plastic cu diametrul orificiilor cât mai mic (chiar sub 1 mm), într-un vas de sticlă – este chefirul (laptele fermentat) care se consumă pentru tratament. Ciuperca din sită se spală sub jet de apă rece de rămăşiţele laptelui fermentat, apoi se reaşează în borcanul spălat şi se toarnă o nouă porţie de lapte dulce, crud, nefiert.
3. Este foarte important să se procedeze aşa în fiecare zi, altfel ciuperca nu se dezvoltă, capătă o culoare maronie, nu mai are proprietăţile detratament şi poate muri. Când ciuperca este bine îngrijită, este albă calaptele şi în cca. 14-21 zile volumul acesteia se dublează. Atunci trebuie împărţită în două.
4. Se consumă 100-500 ml lapte de chefir pe zi (eventual mai mult, pentru cine tolerează şi nu are aciditate gastrică, fermentaţie intestinală deficitară), depreferat pe stomacul gol (excepţie făcând gastritele hiperacide, ulcerulgastric sau duodenal – cazuri în care e bine ca chefirul să se consume după masă sau în paralel cu pâine prăjită, biscuiţi, etc. care absorb acidul gastric; nu se vor bea cantităţi mari deodată, ci se va consuma cu linguriţa… pauză… o nouă linguriţă, etc.)
5. Tratamentul durează minim 20 de zile (unii recomandă o pauză 10 ziledupă care se reia). Părerea mea este că se poate consuma fără intrerupere, asemenea iaurtului sau laptelui bătut. Nu există nici un fel de efecte secundare! Nici măcar înghiţind o bucată de ciupercă nu se întâmplă absolut nimic! (o veţi elimina prin scaun, nedigerată; ciuperca nu poate trăi în intestinul omului, fiţi fără grijă!)
ATENŢIE:
În timpul tratamentului este interzis consumul de alcool şi de grăsimi animale (în schimb se pot consuma ulei presat la rece şi seminţe crudede dovleac, in, floarea soarelui, nuci), sare, zahăr (înlocuiţi-l cu mierea!), gemuri, băuturi sintetice şi acidulate, condimente.
Reacţia organismului la laptele fermentat
În primele 10 – 14 zile de tratament activitatea stomacului se intensifică brusc, se formează gaze din abundenţă şi nu se recomandă consumul laptelui dimineaţa pe stomacul gol (în această primă fază).Uneori scaunul este mai moale, dar tratamentul nu trebuie întrerupt. La bolnavii de ficat şi rinichi s-au semnalat şi unele senzaţii mai neplăcute. După 10 – 14 zile aceste reacţii încetează şi se ameliorează activitatea întregului organism. După minimum 20 de zile de tratament, veţi începe să vă simţiţi mai bine.
După 2 luni de tratament se constată dispariţia anumitor suferinţe, iar după un an de tratament, organismul ar trebui să se însănătoşească complet, dacă respectaţi şi celelalte reguli de viaţă echilibrată (dietă de cruţare,mişcare, somn, etc.)Laptele fermentat poate fi folosit şi ca demachiant în tratamentele cosmetice, cu efect de încetinire a formării ridurilor şi eliminarea oboselii faciale. De asemenea se poate folosi în arsuri (solare sau produse în gospodărie).De asemenea, ameliorează sau înlătură durerile provocate de reumatism prin ungerea locurilor dureroase de 7 – 8 ori/zi cu lapte fermentat (chefir).
DE REŢINUT :
Se recomandă să fie folosită şi de alcoolici, deoarece recupereazăpierderea de substanţe din complexul vitaminic B (care duc la dependenţăfizică de alcool! – un cerc vicios) şi se foloseşte ca adjuvant în tratamentultuturor bolilor generate de consumul excesiv de alcool (care trebuie întrerupt cu orice preţ, brusc sau gradat… dar fără amânare).
Comentarii
1.
ciuperca miraculoasa de
mona puscuta, din
07/04/2011
De unde se poate procura ciuperca?trebuie sa fie proaspata nu?merci pentru sfaturile minunate.
2.
Ciuperca Tibetana de
Nelutu, din
09/04/2011
Felicitari pentru tot ceea ce faceti pentru noi! Daca ne-ati recomandat-o,spuneti-ne si cum se cultiva sau se procura aceasta ciuperca?
3.
Ciuperca de
Nico, din
10/04/2011
Ciuperca tibetana se doneaza, se da mai departe. Pentru ca se inmulteste destul de repede. Am vazut ca aici http://www.irinareisler.ro/2010/03/28/prepara-ti-kefirul-singura-acasa/ sunt persoane care se ofera sa doneze. Succes!
4.
ciuperca tibetana de
susana, din
18/07/2011
eu am peimit prin donatie dupa 20 de zile pot dona si eu jumatate si cel ce primeste acea jumatate de la mine dupa 20 de zile o imparte in doua si o parte o doneaza asa merge. va doresc multa sanatate
5.
ciuperca tibetana de
susana, din
18/07/2011
eu am peimit prin donatie dupa 20 de zile pot dona si eu jumatate si cel ce primeste acea jumatate de la mine dupa 20 de zile o imparte in doua si o parte o doneaza asa merge. va doresc multa sanatate
6.
BUNA ZIUA de
panait ioana, din
12/08/2011
VA ROG CINE IMI DONEAZA SI MIE CIUPERCA TIBETANA NR MEU DE TEL: 0767013140 IONELA.
7.
ciupercuta tibetana de
marina, din
28/08/2011
cine doreste o ofer gratis sunt din ploiesti tel 0723684776
8.
donez ciuperca tibetana de
Angela, din
18/11/2011
Donez ciuperca tibetana.costuri doar transport.e-mail :angela_haq@yahoo.com
9.
CIUPERCA TIBETANA de
cami, din
05/12/2011
Cine imi poate dona si mie ciuperca ,va rog.Tel. meu este 0770331612.
E-mail camile_angels@yahoo.com
10.
Ciuperca tibetana de
albastrel, din
13/12/2011
As dori sa stiu daca ciupercile sunt bune si in tratarea hepatitei c si daca au reactii adverse..va multumesc
11.
ciuperca tibetana de
JUravlea Cristina, din
14/12/2011
Va rog cine imi poate dona ciuperca tibetana.Sunt din Brasov dar platesc transportul.Multumesc te.0741567874
12.
ciuperca tibetana de
Jeni Dobre, din
22/12/2011
sunt din jud.constanta si as vrea si eu ciperca tibetana va multumesc
13.
Multumesc1 de
Maria, din
31/12/2011
Va rog cine imi poate dona ciuperca tibetana.Sunt din Cluj .Multumesc! 0743780367 si e-mail mm_moga@yahoo.com
14.
ofer gratuit de
Dani, din
09/01/2012
ciuperca tibetana gratuit tel 0721 385 013
ciuperca se afla in Timisoara
15.
ciuperca tibetana de
Dana, din
10/01/2012
Ofer ciuperca tibetana doritorilor. Sunt din Bucuresti.
16.
ciupearca tibetana de
ionela, din
14/01/2012
nu am avut incredere pana acum in ciupearca pana nu mia spus o vecina cat de buna este si am zis sa incerc si eu sa vad ce efect are voi ce sfat imi dati
17.
ciuperca tibetana de
Dana, din
17/01/2012
Am postat un anunt pe 10.01.12 si am omis sa trec nr de telefon, va rog sa-l adaugati - Dana 0729158034.
Multumesc
18.
CIUPERCA MINUNE de
gica, din
14/02/2012
Pentru cei din Constanta ofer ciuperca tibetana gratis tel.0770241451 eventual si instructiuni.Curaj cade o luna consum si starea sanatatii mele s-a imbunatatit.
19.
ciuperca tibetana de
Claudia, din
21/02/2012
Interesant subiect, sunt tentata sa incerc si eu. Cum pot sa obtin aceasta ciuperca in Timisoara? Multumesc
20.
ciuperca tibetana de
dragos, din
22/03/2012
Poate sa-mi spuna cineva daca aceasta ciuperca a avut efect asupra cancerului la plamani?
21.
ciuperca tibetana de
ionela, din
29/03/2012
as vrea sa stiu daca este buna si pentru crestere
22.
ciuperca tibetana de
sanda olar, din
29/03/2012
as dori si eu daca poate cineva sami dea sunt din oradea 0754338621
23.
CIUPERCA TIBETANA de
ALINA ALDEA, din
02/04/2012
AS DORI SI EU CIUPERCTA ,DACA MA POATE ASUTA CINEVA,SUNT DIN SIBIU
24.
ciuperca tibetana de
claudiu, din
14/04/2012
as dori si eu ciuperca tibetana sunt din dej 0727883080
25.
...ciuperca... de
ilie, din
15/04/2012
...daca doriti ca ciuperca sa produca un chefir de calitate trebuie sa aveti lapte de calitate...recomand latele produs in gospodaria proprie de capra...daca ai capra...
26.
ciuperca tibetana de
mamasica, din
21/04/2012
Hristos a inviat !as putea sa dau la 4 persoane ciperca eu sant din gherla daca cineva doreste sa ma contacteze la ,,roza_lia27@yahoo.com cu mare drag aspept sa ma contactati.
27.
ciuperca tibetana de
alina, din
21/04/2012
donez ciuperca tibetana.0769257046
28.
ciuperca tibetana de
toplicianu gheorghe, din
22/04/2012
folosesc ciuperca tibetana de un an de zile si vo recomand daca o doriti sunati la tel.0723807856
29.
ciuperca tibetana de
claudiu, din
25/04/2012
o mare rugaminte pt mamasica din gherla, am mare nevoie de ciuperca de kefir.va rog un numar de telefon la care sa va pot contacta sau scrieti pt todereanclaudiu@yahoo.com sunt din dej.
30.
ciuperca tibetana de
Andrei, din
26/04/2012
donez ciuperca tibetana Bucuresti
31.
ciuperca tibetana pt.kefir de
serban, din
04/05/2012
Donez ciuperca tibetana pt.kefir 0722384026 din Bucuresti
32.
ciuperca tibetana de
veron, din
04/05/2012
Donez ciuperci tibetane pt.kefir.0722384026 din Bucuresti
33.
donez kefir de
joro, din
04/05/2012
donez ciuperca de kefir persoanelor interesate si serioase.
34.
magnifica de
Zeca Narcis, din
27/05/2012
eu am S i ,colita,helicobacter si am facut doua cure. m am simtit minunat! de azi am inceput iar prntru ca problemele au recidivat(si asta doar din vina mea)o recomand tuturor cu caldura. si eu sunt dispusa sa donez ciuperca. nr de telefon 0736405173. doar pt Slobozia de Ialomita
35.
magnifica de
zeca valentina, din
27/05/2012
o donez si eu.nr de contact 0735205173. doar pentru Slobozia
36.
kefirul tibetan de
cumpatapetru, din
27/05/2012
ma numesc adela. sunt din navodari. as vrea sa stiu daca este bun kefirul si pentru fibromatoza uterina.eu am mare incredera in acest kefir,dar nu am vazut nici un comentariu pe aceasta boala.astept raspuns. va multumesc anticipat.cu stima.
37.
Buna Seara de
Ely, din
28/05/2012
as dori si eu aceasta ciuperca , sunt din Bucuresti
va multumesc
38.
ciuperca tibetana de
mamasica, din
02/06/2012
DOAMNE CUM V-AS DA LA TOTI DAR SANTETI ASA IMPRASTIATI IN TOATA TARA,CEI DIN JUDETUL CLUJ MA POT CONTACTA MAI USOSR ...
39.
ciuperca tibetana de
alina, din
13/06/2012
DONEZ CIUPERCA TIBETANA PT.KEFIR 0769257046 BUCURESTI
40.
donez ciuperca tibetana de
cristi, din
17/06/2012
donez ciuperca tibetana,sint din botosani,tel.0742202347
41.
CIUPERCAS TIBETANA de
LOREDANA, din
28/07/2012
BUNA SEARA,ASI FI SI EU INTERESATA DE CIUPERCA DACA POATE CINEVA SA-MI DONEZE SI MIE-0767338580 MULTUMESC
42.
KEFIR de
Ala, din
31/07/2012
nu stiu cine, cand, cum a ajuns la denumirea asta de ciuperca tibetana. ciuperca tibetana este cordyceps si arata ca niste ardei subtiri si uscati (maro). ceea ce folosim noi (ca si eu folosesc) este kefir. atat. kefirul acesta este extrem de bogat in probiotics. imbunatatirea starii generale de sanatate este rezultatul luptei dintre bacteriile bune din intestine cu cele rele. probioticele sunt bacteriile bune. nu va asteptati insa la minuni: probioticele doar ajuta organismul sa se autovindece sau sa se protejeze de boli. ele insusi nu sunt un medicament pentru nimic.
43.
kefir de
Daniela, din
04/08/2012
Donez ciuperca tibetana 0722280679, Bucuresti
44.
Donez ciuperca Kefir lapte de
Daniela, din
04/08/2012
Donez ciuperca kefir lapte,sint din Bucuresti,tel.0722280679
45.
kefir de
Mihaela, din
12/08/2012
Cei care folosesc aceasta ciuperca sa o foloseasca cu incredere deoarece face minuni! Sanatate si incredere.
46.
informatie de
camelia, din
16/08/2012
cine doreste mai multe informatii despre aceste probiotice sunt invitati sa viziteze site-ul www.nutribiotice.com. este abea la inceput si nu avem foarte multe articole dar vom continua cu publicarea a cat mai multor articole si informatii interesante. pana atunci insa va asteptam si pe pagina de facebook : https://www.facebook.com/Nutribiotice , unde puteti pune intrebari si anunturi de cereri si donatii. va asteptam
47.
Kefir de
Loredana, din
19/08/2012
As dori si eu aceasta ciuperca , sunt din Tg-Jiu, Gorj
Va multumesc!
48.
Buna , de
LALA, din
02/09/2012
pentru " mamasica " - Cluj,as dori sa procur si eu ciuperca, daca ma puteti ajuta va rog dati-mi un semn pe e-mail. Multumesc
49.
Buna , de
LALA, din
02/09/2012
pentru " mamasica " , sunt din Alba Iulia , din cate adrese am vazut,dansa e cea mai aproape de mine ,astept un semn pe e-mail sau la tel.0748417590 .Multumesc
50.
chefir de
o. gheorghe, din
04/09/2012
donez chefir persoanelor interesate
51.
KEFIR de
petruta, din
06/09/2012
as dori si eu aceasta ciuperca pentru ca am foarte multe probleme de sanatate,daca poate cineva sa mi-o doneze ma poate contacta la tel 0756040488 sunt din jud buzau. va multumesc
52.
As dori si eu ciuperca , sunt din Bucuresti de
Doina, din
16/09/2012
Din Bucuresti, cine poate dona?
53.
KEFIR de
petruta, din
20/09/2012
multumesc din suflet doamnei marina din ploiesti care mi-a trimis aceasta ciuperca kefir sper sa-mi foloseasca si uite ca mai exista si oameni cu suflet mare care nu vor nimic in schimb.va multumesc din suflet.
54.
Timisoara kefir de
Dana G, din
28/09/2012
Buna ziua ,as dori si eu ciupercauta de kefir.Sunt din Timisoara.0753499663.Multumesc.
55.
KEFIR de
irma sabau, din
02/10/2012
EU AM CIUPERCA SI POT SA DONEZ.
56.
kefir de
Simona, din
05/10/2012
Sint interesata sa-mi procur si eu ciuperca/granule de kefir.Daca cineva doneaza voi gasi eu un mod de a ma recompensa,locuind intr-o zona rurala normal voi plati pt.transportul de curier,asi fi interesata sa si o cumpar daca este la un pret derizoriu.Am notat numerele din Bucuresti in caz ajung pe acolo in viitor,dar pina atunci,Tel.meu 0743827426,multumiri
57.
AS DORI SI EU CIUPERCA, SUNT DIN BUCURESTI de
JENI, din
08/10/2012
Buna ziua, as dori si eu ciuperca de kefir. Sunt din Buuresti,cine poate dona? Multumesc anticipat tel: 0761617857 sau mail: nicolaeeugenia@yahoo.com
58.
KEFIR de
sabau irma, din
11/10/2012
EU AM CIUPERCA SI POT SA VA DAU DACA MA SUNATI .EU FOLOSESC DE MULT SI ESTE FOARTE BUN.VA ROGSUNATI LA NR0766564614 .FARA BANI PRIN DONARE.
59.
CIUP. TIBETANA. de
sabau. irma, din
11/10/2012
AS DORII SA DONEZ CIUPERCA CA EU FOLOSESC DE MULT SI MA SIMT BINE.SINT DIN PETROSANI SI NR 0766564614. CINE DORESTE SA PRIMEASCA SA MA SUNE, ESTE FARA BANI.ASTEPT DACA DORITI SA VA FACETI BINE.
60.
Kefir de
Ana-Maria, din
11/10/2012
Buna seara,as dori si eu va rog aceasta ciuperca.Mama are probleme grave de sanatate.Mentionez ca sunt din Bucuresti.Va multumesc. Tel. 0769854337
61.
CIUPERCA TIBETANA de
vasilica, din
13/10/2012
, BUNA SEARA CUM AS PUTEA SA CUMPAR Y EU DIN TARA UNDE SE POATE GASI SANATATA
62.
ciuperca tibetana(pentru chefir) de
Lucia Calciu, din
31/10/2012
multumesc anticipat persoanei care-mi poate dona putina ciuperca tibetana (pentru chefir) .Mentionez ca sunt din Bucuresti si am telefonul 0726459392
63.
CIUPERCA TIBETANA de
Nae Florentina, din
20/11/2012
Buna seara,sunt din Dambovita si va rog cine poate sa-mi doneze ciuperca tibetana,am probleme de sanatate si vreau sa incerc.Multumesc anticipat ,platesc transportul1!
64.
rugaminte de
ana, din
28/11/2012
BUNA SEARA SUNT IDIN ARAD SI AS DORI FOARTE MULT SI EU CIUPERCA,DACA CINEVA ESTE DISPUS DA MI-O TRIMITA PRIN POSTA EU PLATESC TAXELE POSTALE. VA MULTUMESC ANTICIPAT.ADRESA MEA DE EMAIL ESTE ana_necsa23@yahoo.com
65.
13203653 de
gabi, din
13/12/2012
eu am avut probleme cu feria si nu mai ma doare
eu sunt din CAJVANA
66.
Cosmi de
Lazea, din
17/12/2012
Buna seara,
Sunt din Arad si as dori sa iau legatura cu cineva care imi poate procura aceasta ciuperca.Numarul meu este:0742303377-cosmy_lazea@yahoo.com
Va multumesc!!
67.
As dori si eu ciuperca tibetana kefir de lapte de
CATRINA MIHAI, din
29/12/2012
As dori si eu ciuperca tibetana cine doneaza in Bucuresti puteti suna la tel - 0723383780 - va multumecs anticipat
68.
ciuperca tibetana de
Pruteanu Mariana, din
01/01/2013
buna ziua, va multumesc ca existati , ma bucur sa aud de asemenea minuni lasate de dumnezeu, va rog din suflet cum as putea sa am si eu o bucatica din minunea dvs. pt baietelul meu de 3 ani si jumatate.Avem cam multe problemute de sanatate in ultima vreme si m-am saturat de medicamente care ...sincer nu il mai ajuta...trece totul si revine in scurt timp totul...va rog din suflet sa ne ajutati mariana_bulancea@yahoo.com
Va multumesc
69.
doresc si eu ciperca de
marian, din
01/01/2013
as dori si eu ciuperca pentru doi copii cu boli alergice.primesc si din tara,platesc taxele postale.eu sunt din iasi tel 0741567523.va multumesc!
70.
doresc si eu ciuperca de
stoian ioana, din
12/01/2013
sunt din constanta si am o problema fff mare cu constipatiasi asi dori si eu ciuperca tibetana primesc deoriunde din tara platesc taxele postale ..telefon :0721762898 va multumesc.
71.
informatii de
nicoleta, din
16/01/2013
asi vrea sa stiu daca ciuperca e buna si in cazul in care ai tumoare la creier dupa doua operatii inca exista aceasta tumoare
72.
Cluj-Napoca de
mbs, din
20/01/2013
M-ar interesa daca cineva poate oferi in Cluj. tel. 0744790066, email: msanyo@yahoo.com. Multumesc.
73.
doresc si eu o ciuperca de
Calin, din
25/01/2013
Sunt din Deta /Timis doresc o ciuperca,pentru cine poate sa ofere si sa trimita cu posta romana .contact 0765588670
74.
doresc si eu o ciuperca Tibetana de
Marinela, din
28/01/2013
Buna ziua tuturor.Doresc si eu o bucatica din minunata Ciuperca Tibetana de oriunde din tara ,achit taxele postale . Va multumesc anticipat.Tel 0765616617. Craiova
75.
AMIGDALE MARITE DE VOLUM LA COPIL DE 5 ANI de
ELENA CARMEN, din
31/01/2013
BAIETELUL MEU DE 5 ANI ARE AMIGDALE MARITE DE VOLUM DAR NU SUNT ROSII SAU CU DEPUNERI ALBE.POATE SA CONSUME KEFIRUL DIN CIUPERCA TIBETANA,EU AM IN CASA?
76.
-- de
AURORA, din
02/02/2013
AS DORII SI EU CIUPERCA DACA POATA OFERII CINEVA PLATESC PT EA. JUD MARAMURES NR 0769801827
77.
CIUPERCA KEFIR de
gheorghe, din
08/02/2013
Eu sufar de o boala de reflux gastroesofagian si as vrea sa folosesc si eu acest tratament cu ciuperca ,daca poate cineva sa ma sfatuiasca , eventual sa-mi trimita ciuperca
multumesc anticipat si va doresc sanantate
gheorghe -08.02.2013
78.
CIUPERCA KEFIR de
Geta, din
09/02/2013
SUNT DIN CONSTANTA SI as dori ci eu aceasta ciuperca miraculoasa, daca doresti cineva sa imi ofere ,pot fi contactata la tel 0241681411, Multumesc!!!
79.
Ciuperca tibetana de
Diana, din
11/02/2013
Donez ciuperca tibetana, cu o singura rugaminte: ca destinatarul sa suporte taxele de transport.Pot fi contactata la nr. de telefon: 0742050537. Mentionez ca sunt din Oradea.
80.
CIUPERCA TIBETANA de
POP MELANIA, din
11/02/2013
FOLOSESC CIUPERCA DE 2ANI SI JUMATATE MA SIMT F BINE IN ACEST TIMP NU AM AVUT NICI O BOALA PLUS CA NICI NU MAI STIU CUM E SA FII RACITA SUNT DIN GHERLA
81.
ciuperca kefir in galati? de
irina, din
13/02/2013
buna ziua tuturor! sunt din galati si as dori si eu ciuperca de kefir.Multumesc mult!
82.
Ciuperca tibetana de
dian, din
18/02/2013
Buna ziua,
Am ciuperca tibetana si pot fi contactat la tel. 0763171670
83.
ciuperca de chefir de
adelina, din
21/02/2013
Buna seara,as dori si eu ciuperca de chefir. Mentionez ca sunt din judetul Valcea si ca platesc taxele postale. numsrul de telefon 0756614884. Multumesc pentru oferta si interes
84.
Ciuperca tibetiana de
Ildiko, din
26/02/2013
Buna ziua,
Ma numesc Ildiko, m-ar interesa daca cineva ar putea oferi in Sfantu Gheorghe, sau in judetul Covasna. Nr. telefon 0724-207801
85.
ciuperca tibetana de
bacila, din
07/03/2013
buna ziua m-ar interesa cine poate sa imi doneze ciuperca tibetana de chefir sunt din bucuresti tel 0765553531
86.
CIUPERCA TIBETANA de
ERCEANU, din
07/03/2013
MA NUMESC ALINA,SUNT DIN TIMISOARA SI DACA SE POATE ,DORESC SI EU ACEASTA CIUPERCA,AM INTELES CA SE DONEAZA ASTEPT UN RASPUNS LA TELEFONUL 0771338419,VA MULTUMESC ANTICIPAT!
87.
ciperca tibetena de
florin, din
08/03/2013
OAMENI BUNI E UN MIRACOL FOLOSITIO TOTI!
88.
doneaza cineva de
Ramona, din
15/03/2013
Sunt din Bucuresti, doresc si eu ciuperca tibetana. Am mai avut acum mai bine de doi ani, am donat-o la randul meu cand nu am mai folosit-o, dar acum nu mai am de unde sa iau. E cineva din Bucuresti care doreste sa doneze ? Ma puteti contacta la nr. 0747.065.045
89.
incredre,,, de
Pintea Diana Codruta, din
15/03/2013
buna ziua,as dori si eu o portie din aceasta ciuperca..locuiesc in italia...dar platesc toate cheltuielile...multumesc...00393801027646...diana
90.
kefir de
petrescu ioana, din
19/03/2013
doresc sa ma ajutati si pe mine pt baiatul meu,cu kefir.o sa ajut si eu in continuare,va multumesc.telefon:0765168728
91.
CIUPERCA TIBETENA de
SUSANA, din
20/03/2013
BUNA MA CHEAMA SUNANA SUNT DIN ORASUL TIRNAVENI JUD TG MURES,SI AS AVEA SI EU NEVOIE DE ACEL LAPTE DE KEFIR ,SAU CIUPERCA CINE ESTE MAI APROAPE SI POATE SAMI DEA SI MIE ,LEAS MULTUMI.
92.
ofer ciuperca tibetana de
alexe simona, din
22/03/2013
Buna tuturor,am citit comentarile voastre si m-am gandit sa ofer din ciupecuta care o am si altora cu nevoi...doar daca sunteti persoane serioase si interesate in tratarea sanatatii va rog sa ma contactati...0730546642
93.
KEFIR de
marius, din
23/03/2013
BUNA,SANT MARIUS SI DETIN CIUPERCA TIBETANA.SANT IN SPANIA,MADRID
94.
CIUPERCA TIBETANA de
rozalia, din
23/03/2013
BUNA,MAR INTERESA SI PE MINE CIUPERCA TIBETANA CINE AR PUTEA SA MI DONEZE SI MINE,SI SAMI SPUNA EXACT CITE ZILE SE TINE IN LAPTE SI CUM SE PROCEDEAZA CU ACEA CIUPERCA,VA ROG FRUMOS,EU STAU IN SPANIA ZARAGOZA,CINE POATE SI VREA SA MA CONTACTEZE LA NR DE TEL 0034642883270,MULTUMESC
95.
Ciuperca Tibetana de
Rodica, din
26/03/2013
Mi sa adus din Anglia aceasta ciuperca,am cca o saptamina de cind o folosesc ma pot astepta la cele miraculoase cuprinse in materialul de mai sus?
96.
Ciuperca Tibetana de
Rodica, din
26/03/2013
Mi sa adus din Anglia aceasta ciuperca,am cca o saptamina de cind o folosesc ma pot astepta la cele miraculoase cuprinse in materialul de mai sus? In raport de imultirea ciupercii ma puteti contacta dupa 20 de zile cind creste la tel 0761790501
97.
ciuperca tibetana de
Sulutiu Dana, din
31/03/2013
Cine doreste din ciuperca,poate sa-mi lase mesaj.Am prea multa si nu stiu ce sa fac cu ea!
98.
Ciupervca Tibetana de
elena, din
02/04/2013
Buna ziua. Va rog din suflet , sa-mi dati daca mai aveti u8n pic din ciuperca tibetana. Sufar de diabet hepatita c , hipertensiune , etc...
Va rog sa-mi dati un raspuns cat mai curand posibil. Telef.0748948114
Multumesc,
99.
Ciuperca tibetana de
KLEPP LIGIA, din
05/04/2013
As dori si eu aceasta ciuperca,sunt din Lipova jud.Arad.tel 0745530567
100.
ciuperca de
ovidiu, din
06/04/2013
ma intereseaza si pe mine ciuperca as prefera pentru apa adresa de mail opeicu@yahoo.com sau tel 0740099737
101.
ciuperca de
ovidiu, din
07/04/2013
ma intereseaza si pe mine ciuperca as prefera pentru apa adresa de mail opeicu@yahoo.com sau tel 0740099737
102.
CIUPERCA TIBETANA de
maria, din
07/04/2013
SANT DIN TG MURES, FOLOSESC ACEASTA CIUPERCA DE MULT TIMP SI ESTE F BUNA. DACA CINEVA DIN ZONA VREA, OFER CU DRAG. LASATI-MI UN TEL PE MAIL SI VA SUN mariaserban.ms03@yahoo.com
103.
cine doreste ciuperca de chefir de
alexandru, din
10/04/2013
Sunt din chitila cine doreste ciuperca de chefir ma poate contacta la nr 0786245842 sau mail alexandru_xxs85@yahoo.com cine doreste o pot aduce si la domiciliu cu conditia sa-mi deconteze benzina,o zi buna.
104.
KEFIR de
DANIEL PAVEL, din
11/04/2013
DONEZ CIUPERCA TIBETANA PT. KEFIR,IASI,0737513222.
105.
CIUPERCA TIBETANA de
TITA LACATUSU, din
11/04/2013
Buna ziua. Sunt din Bacau si asi dori si eu aceasta ciuperca. Adresa mea de email este tita_t14@yahoo.com. Multumesc.
106.
Kefir Brasov de
Cora, din
12/04/2013
Buna ziua! Este cineva din Brasov care poate dona ciuperca pt. Kefir? O voi ridica personal. Va multumesc! maryc2034@yahoo.com
107.
ciuperca tibetana de
Dana, din
14/04/2013
Ofer ciuperca tibetana de lapte - Bucuresti. Tel.0212221705 sau 0729158034. Dana
108.
Constanta de
Mariana, din
14/04/2013
SUNT MULTUMITA DE CIUPERCA TIBETANA (KEFIR)!
S-A INMULTIT!
LASATI COMENTARIU CINE DORESTE!
109.
ciuperca de
popa , din
21/04/2013
va rog ,cine poate dona ciuperca de kefir,sunt din iasi .0762507357 (eventual cu plata transportului),promit sa donez si eu cind voi avea prea multa,multumesc,sanatate la toti.
110.
Donatie ciupuerca tibetana Cluj-Napoca de
Carmen Cirt, din
24/04/2013
Buna ziua! Ma puteti contacta pentru donatie ciuperca tibetana.
0751-080608. Sunt din Cluj.
111.
Kefir de
Alice, din
26/04/2013
Daca are cineva de donat doresc si eu,va multumesc.Eu am avut cu ani in urma dar nu a stiut mama cum sa o ingrijeasca si a murit.Astept vesti la mail:biaalice79@yahoo.com.Va multumesc.
112.
Caut donator Kefir Brasov de
Inairis, din
08/05/2013
Buna ziua. Și eu caut de multă vreme ciuperca de lapte Kefir.Sunt din Brașov, telefon 0743316032. Mulțumesc.
113.
CAUT DONATOR CIUPERCA de
LAZARIU MAGDALENA, din
09/05/2013
Buna ziua. Va rog cine poate sa-mi doneze aceasta ciuperca.Am doi copii sub 5 ani si de ceva vreme tot ma straduiesc sa le gasesc un iaurt sanatos in comert, dar fara sorti de izbanda. Asa ca, cea mai buna solutie este kefir facut in casa. Platesc transportul prin curierat rapid pana la Bacau, urmand a dona la randul meu celor care au cu adevarat nevoie. Adresa mea de e-mail este lazariumagda@yahoo.com/0723993308. Multumesc.
114.
Donez ciuperca tibetana de lapte de
cristian, din
11/05/2013
Buna ziua. Ma numesc Cristian si donez tuturor doritorilor ciuperca tibetana de lapte. Consum kefirul preparat de mine in casa de aproape 4 ani si am un tonus excelent. Ma puteti contacta la telefon: 0722455006.
115.
Donez Ciuperca Tibetana de
Sándor, din
11/05/2013
Ofer (donez!) ciuperca tibetana in Cluj. Tel. 0744790066, email: msanyo@yahoo.com
116.
IMI doresc aceasta ciuperca miraculoasa de
DELIA, din
12/05/2013
BUna seara! Imi doresc aceasta ciuperca tibetana de foarte mult timp cine imi poate oferi, am mare nevoie. Sunt din bucuresti,tel 0766976951.Multumesc multa sanatate la toata lumea!
117.
Donez Ciuperca Tibetana de
ser, din
14/05/2013
Donez Ciuperca Tibetana gratuit.. Sunt din Bucuresti e-mail: ser.ed2010@yahoo.com
118.
Multumiri. de
LAZARIU MAGDALENA, din
14/05/2013
Acest mesaj este pentru cei care fac ca prin gesturile " mici", binele sa nu moara niciodata. Multumesc din suflet celor care m-au contactat pentru a-mi dona Ciuperca. Cei care mai au nevoie de aceasta ciuperca, ma pot contacta dupa 21 de zile. O voi dona la randul meu din tot sufletul.
119.
Donez ciuperca de
Ramona, din
15/05/2013
Buna ! Pot dona ciuperca si eu, sunt din Bucuresti (donez doar in Bucuresti). Cine este interesat ma poate contacta la nr. 0747.065.045
120.
MULTUMESC! de
DELIA, din
15/05/2013
VA MULTUMESC , DOMNULUI CRISTIAN SI TUTUROR CARE AVETI SUFLET MARE NU MA GANDEAM CA MAI EXISTA ASEMENEA OAMENI . AM FACUT ROST DE LA DOMNUL CRISTI ACUM RAMANE SA VEDEM MIRACOLELE. NUMAI BINE!
121.
cIUPERCA TIBETANA de
ELENA, din
15/05/2013
Multumesc din suflet d-nul Cristian, sa va dea D-zeu sanatate , am intrat in posedsia ciupercii si acum ramane de vazut si de asteptat miracolele, dar cred ca depinde foarte mult ce cel ce o consuma sa fie atent la alimentatie ETC....
122.
Donez Ciuperca de
alexandru, din
21/05/2013
Buna ziua ,numele meu este alexandru sunt din Bucuresti cine doreste ciuperca o donez Gratis 0786245842 sau mail alexandru_xxs85@yahoo.com ,multa sanatate.
123.
ciuperca tibetana de
camelia, din
21/05/2013
Buna ziua,am folosit si eu,aceasta ciuperca ,dar din prima saptamana reactiile au aparut,si asa am ajuns la medic care m-a trimis la diferite investigatii,eu am facut pauza de 10 zile si am inceput sa beau kefirul,de data asta mai neplacute,cum ar fi:indigestie,durere de stomac,senzatie de voma.As,dori sa aflu daca cineva a avut o astfel de experienta
124.
kefir de
ionut, din
24/05/2013
este cineva din brasov care doneaza?multumesc.ionut1904@yahoo.com
125.
CIUPERCA TIBETANA de
vasile, din
28/05/2013
MULTA SANATATE LA TOATA LUMEA. am 64 de ani si as dori sa ma mai bucur de viata. va rog daca este cineva care ami poate oferi acest miracol ce se numeste kefir. sant din moreni db. nr de tel 0724971840. multumesc mult.
126.
ciuperca tibetana de
olteanu ion , din
31/05/2013
doresc si eu pentru a face o cura ,este cineva care doneaza suport taxele postale pe adresa com. sapoca nr. 11o jud.buzau cod postal 127540. tel. 0764476821. cu multumiri
127.
ciuperca tibetana de
iancurby, din
04/06/2013
ma numesc alina locuiesc in sector 3 bucuresti si donez ciuperca tibetana cine doreste sa ma contacteze la nr de tel 0761241335
128.
Donez Kefir de
Serban, din
04/06/2013
Donez Kefir de lapte prahova, Baicoi 0244262125
129.
Donez Kefir de
Fenechiu Maria, din
04/06/2013
Donez Kefir de lapte si apa Baicoi Jud Prahova, Ploiesti 024462125
130.
Donez ciuperca tibetana de
Carmen, din
07/06/2013
Buna ziua,numele meu este Carmen,sunt din Bucuresti,am ciuperca tibetana,o donez cu placere celor care au nevoie de ea. O pot trimite si in tara,prin curierat,cu taxele platite la destinatie. Am si prepelite,cine este interesat de oua proaspete, pentru cura cu oua de preplelite,ma poate contacta. Date de contact : carmen_constantin1968@yahoo.com ,tel.0723.933.380. Multa sanatate tuturor !
131.
CIUPERCA TIBETANA de
mihanganu, din
09/06/2013
ma intereseaza sa CUMPAR,de la cine are ciuperca tibetana de apa(cristale tibetane,chefir de apa).ma puteti contacta pe mail:mihanganu@yahoo.com,sau tel.0742.802.126.platesc contravaloarea ei si toate taxele de curierat.
132.
pentru fenechiu maria de
mihanganu, din
09/06/2013
in legatura cu kefir de apa,numarul de telefon lasat nu este bun.mai lasati odata sau contactati-ma la mihanganu@yahoo.com sau 0742.802.126.multumesc anticipat
133.
CIUPERCA TIBETANA de
vasile, din
11/06/2013
buna ziua. este cineva cu suflet bun sa ami doneze aceasta ciuperca?sant an varsta si am probleme de sanatate.platesc taxele de transport.sant din dambovita.nr meu de tel 0724971840 sau vasile_vasile729@yahoo.com -multumesc mult
134.
CIUPERCA PT CHEFIR DE DONAT de
Valentin, din
22/06/2013
Sunt din Bucuresti sector 4.
Donez ciuperca gratuit. Nu sunt dispus sa o trimit prin posta. Puteti colecta oricand din zona unde locuiesc, Berceni
Sunati la nr: 0751325896
135.
OFER GRATUIT KEFIR de
vasile, din
03/07/2013
ofer gratuit ciuperca tibetana kefir cu multa placere acelora care au nevoie de ia.locuiesc an loc moreni jud dambovita.nr de tel 0724971840.
136.
ciuperca tibetana de
florina, din
03/07/2013
buna ziua sunt florina din pitesti si vreau sa ajut persoane care vor sa isi videce sau intretine organismul.ofer gratis ciuperca celor din apropiere...sunati la nr 0751280710....
137.
ciuperca tibetana de
lucica, din
15/07/2013
Buna seara! Am mare nevoie de ciuperca tibetana. Locuiesc langa Baia Mare si daca cineva din zona ma poate ajuta I'll rog sa ma contacteze la tel. 0724743030
138.
Ciuperca chefir de lapte de
Viorel Oana, din
25/07/2013
Din 2 in 2 saptamani pot dona ciupercuta de lapte{o portie suficienta pentru a prepara 1 litru de chefir, caci dupa 2 saptamani se dubleaza si poate fi data mai departe),oricui doreste. Pot fi contactat la tel. 0733196380 0753414314 sau email oanaviorel54@yahoo.com. Multa sanatate!
139.
kefir lapte granule de
apettri maria simona, din
28/07/2013
buna ziua sant din tg frumos as dori si eu aceasta ciuperca si granule kefir,am o nepotica de 5anisori f bolnava sta numai prin spitale aare un inceput de epilepsie platesc toate taxele sau vad ca multi le doneaza va multumesc mi ar fi de ajutor
140.
kefir lapte granule de
apettri maria simona, din
28/07/2013
buna ziua sant din tg frumos as dori si eu aceasta ciuperca si granule kefir,am o nepotica de 5anisori f bolnava sta numai prin spitale aare un inceput de epilepsie platesc toate taxele sau vad ca multi le doneaza va multumesc mi ar fi de ajutor 0755971243
141.
kefir lapte granule de
apettri maria simona, din
28/07/2013
buna ziua sant din tg frumos as dori si eu aceasta ciuperca si granule kefir,am o nepotica de 5anisori f bolnava sta numai prin spitale aare un inceput de epilepsie platesc toate taxele sau vad ca multi le doneaza va multumesc mi ar fi de ajutor 0755971243
142.
ciuperca donatie de
Marius, din
06/08/2013
Este cineva din Brasov care poate sa doneze ciuperca ? Tel.0769617012.
143.
ofer ciuperca de
Andreea, din
11/08/2013
Buna. Sunt din Timisoara si detin ciuperca de kefir...eu deja beau dupa ea si-mi face mult bine. Puteti lua legatura cu mine la nr de tel.0745679970.
144.
despre ciuperca de
george rotaru, din
17/08/2013
desigur o folosesc de ceva vreme,ma simt minunat..o recomand tutror..si chiar o pot dona...deci cei care doresc ma pot contacta la tel 0740 106 875 sau 0732 490 385 mesajele sunt binevenite,chiar si adresa de email...numai bine tuturor
145.
intrebare de
mioara, din
22/08/2013
buna ziua as dori sa stiu daca aceasta ciuperca numita khefir vindeca si durere de stomac sau face mai rau si cum se consuma inainte de mese sau dupa .... va multumesc si as dori un raspuns daca se poate
146.
ofer gratuit ciuperca de
Iosif, din
22/08/2013
ofer gratuit ciuperca tibetana (kefir indian). locuiesc in deva, jud. hd. cei interesati sa-mi trimita un mail si ne ixam unloc de intalnire.
147.
intrebare de
cristina, din
23/08/2013
Bun ziua as dori sa stiu daca este cineva din Buzau care detine ciuperca kefir si este dispus sa o doneze??? multumesc
148.
donatie de ciuperca de
bin laden/ HITLER, din
01/09/2013
eu donez ciuperca de la pcior pentru 20 de euro adica 80 de lei romanesti stau in mallorca o insula tropicala din spania daca vreti ciuperca de la picior va rog sunati la numarul 112 sau la orce numer poate il nimeriti pe almeu
149.
Ciuperca Tibetana de
Felicia, din
09/09/2013
Primesc ca donatie ciuperca tibetana,mii de multumiri.Felicia din Iasi,nr. meu de telefon este:0754918516.
150.
CIUPERCA TIBETANA de
Dorina Arnautu, din
18/09/2013
Buna seara,donez ciuperca tibetana cu tot sufletul ,sa va bucurati de miracolul pe care poate sa-l ofere aceasta ciuperca cum ma bucur eu de 2 ani de cand o consum .DORINA ARNAUTU nr.de telefon 0727354969 sau 0768373835 Bucuresti sector 2
Buna seara,donez ciuperca tibetana cu tot sufletul, sa va bucurati de miracolul pe care poate sa-l ofere aceasta ciuperca cum ma bucur eu de 2 ani de cand o consum .DORINA ARNAUTU nr de telefon 0727354969 sau 0768373835 Bucuresti sect2
151.
Ciuperca tibetans de
Candita, din
20/09/2013
Sunt din focsani si doresc si eu aceasta cuperca,daca ma ajuta cineva ,va rog sa ma contactati pe adresa candita.vasiliu@yahoo.com.ma oblig sa achit cheltuielile de transport.Multumesc
152.
CIUPERCA Tibeiana de
Diana, din
10/10/2013
CINE IMI POATE DONA CIUPERCA TIBETANA SUNT DIN BACAU...VA ROG FRUMOS CONTACTATI-MA....0746845396...MULTUMESC
153.
Ciuperca tibetana de
Marcela, din
23/10/2013
Donez aceste granule din tot sufletul pentru cine are nevoie,sunt din Alba iulia ,telefon 0748207716.
154.
Ciuperca tibetana de
Sorina, din
25/10/2013
Donez ciupercuta celor interesati. Eu sunt din Targoviste. Ma puteti contacta pe mail la sorina_stan2008@yahoo.com
155.
ciuperca tibetana de
mutusimona, din
29/10/2013
Sint din Resita si doresc sa cumpar ciuperca tibetana. Daca este cineva din zona de la care o pot obtine poate sa-mi scrie sau sa sune la tel. 0747058297. sanatate tuturor!
mutusimona@yahoo.com
156.
CIUPERCA TIBETANA de
TIRNAVEAN COSTEL, din
02/11/2013
CINE DORESTE SA-MI DONEZE SI MIE AM NEVOIE SI EU SUNT DIN ALBA-IULIA
NR DE TEL 0743839038
157.
CIUPERCA TIBETANA de
TIRNAVEAN COSTEL, din
21/11/2013
sunt din ALBA-IULIA si datorita generozitati domnilor viorel oana din ARAD si BERINDEI din ORASTIE am intrat si eu in posesia acestei ciuperci tibetane si eu la randul meu donez doritorilor NR MEU DE TELEFON ESTE 0743839038
158.
Ciuperca de
Oana, din
05/12/2013
Donez ciuperca de kefir. Sunt din Galati si daca sunteti din zona ma puteti contacta pe oana_personal@flash.ro
O dau cu cea mai mare placere daca aveti nevoie.
159.
Ciuperca tibetana de
Huluban, din
11/12/2013
As vrea sa stiu daca in borcan este mai mare cantitate de ciuperca decat ceea ce am citit adica doua lingurite ,afecteaza negativ
160.
Ciuperca tibetana de
Moja Nicoleta, din
18/12/2013
Buna, sunt din Cluj Napoca si as vrea si eu o ciuperca tibetana pt un tratament.tel 0745039171,multumesc
161.
Ciuperca Tibetana de
Mihai Liliana, din
19/12/2013
Am si eu nevoie de ciuperca tibetana (locuiesc in Otopeni - Bucuresti) Daca ma poate ajuta cineva adresa mea de e-mail este leonaliliana@gmail.com.Va multumesc!
162.
Ciuperca tibetana de
toni, din
21/12/2013
pot dona la 2 persoane. tel 0742845146.
163.
donez de
ioana, din
02/01/2014
ptr. cine doreste,donez chefir de apa.Sunt din Cluj.www.anamaria_ioana27@yahoo.com
164.
Donez ciuperca de
Dorina Arnautu, din
03/01/2014
Buna seara,donez ciuperca tibetana cu tot sufletul ,sa va bucurati de miracolul pe care poate sa-l ofere aceasta ciuperca cum ma bucur eu de 2 ani de cand o consum .DORINA ARNAUTU nr.de telefon 0727354969 sau 0768373835 Bucuresti sector 2
165.
multumiri de
Daniela, din
15/01/2014
Multe multumiri si toate cele bune doamnei Dorina Arnautu pt ciuperca miraculoasa. Sunt la a treia runda si iese un chefir absolut delicios!Dupa un timp cu siguranta voi vorbi si despre efectele minunate!
166.
DONEZ de
popa , din
30/01/2014
donez ciupercuta kefir in Iasi.0749052280
167.
donez de
bulbucuta, din
30/01/2014
donez chefir de lapte , tg mures 0744.775448
168.
Ciuperca tibetana de
maria, din
02/02/2014
Buna, as vrea si eu ciuperca tibetana pentru tratament tel. 0744.865292, Multumesc
169.
ciuperca tibetana de lapte de
cristian, din
09/02/2014
Donez ciuperca tibetana de lapte in toata tara. Promptitudine si seriozitate maxima. Pot fi contactat la telefon 0722455006.
170.
ciuperca tibetana de
Dana Cristina, din
27/02/2014
Buna, as dori si eu ciuperca tibetana de chefir si/sau chefir de apa. Sunt din Cluj-Napoca, 0755133229.
171.
ciuperca tibetana de
mihaela, din
02/03/2014
Buna, ofer ciuperca tibetana de chefir, sunt din Arad.Pot fi contactata prin sms la 0746882417.
172.
ciuperca de kefir de
George sorin, din
04/03/2014
as dori si eu ciuperca de tibetana
173.
am ciuperca kefir.cine doreste din tot sufletul o daruiesc fara nici un ban este foarte buna si probata de
CLAUDIA, din
29/03/2014
am ciuperca kefir...o daruiesc din suflet celor care au nevoie cu mare drag fara nimic in schimb..e ft buna si probata
174.
donez ciuperca tibetana de lapte de
cristian, din
03/04/2014
Donez in toata tara ciuperca tibetana de lapte celor ce doresc prepararea kefirului gustos si sanatos in casa. Relatii la 0722455006 sau cristiperjescu@yahoo.com
175.
ciuperca tibetana de
Andrei, din
03/04/2014
Pe wikipedia exista ceva informatii despre aceasta ciuperca?
176.
ciuperca tibetana de
narcis, din
04/04/2014
buna,as dori si eu sa intreb pe cineva care a consumat ciuperca si sa vindecat de diabet, cu respect
177.
donez ciuperca tibetana de
oprea ion alin, din
10/04/2014
Donez ciuperca tibetana sunt din Turnu Magurele,eu sunt la inceput cu ,consumul chefirului dar se simte am diabet si a scazut glicemia o sa va mai tin la curent dupa 5-6 luni de tratament(0723382247)
178.
ciuperca de chefir de
Lavinia, din
28/04/2014
Folosesc ciuperca de aproape 3 ani si jumatate, timp in care am dat gratuit tuturor celor care au dorit sa prepare chefir, fie pentru terapie , fie pentru simplul fapt ca este gustos. In perioada postului am lasat-o in apa, ceva s-a intamplat si nu mai creste deloc, chiar si culoarea este usor diferita. Nu sunt multumita, probabil s-a imbolnavit. Desi, in cei 3 ani si jumatate am oferit tuturor, acum nu am de la cine sa iau pentru a o inlocui. Asadar, daca cineva imi poate oferi, va multumesc anticipat. P.S. Eu locuiesc in Constanta iar adresa mea de e-mail este lavibucur@yahoo.com,
179.
chefir de
claudia , din
29/04/2014
As dori foarte mult si eu aceste granule de chefir de lapte si de apa.Daca cineva poate sa doneze i-as fi recunoscatoare.Sunt din jud.Cluj.Ma puteti contacta la nr.0742138034.Multumesc anticipat.
180.
Donez ciuperca de kefir de
adrian, din
30/04/2014
Ofer/Donez gratuit ciupercute de kefir de lapte celor din orasul Constanta.0723.610.992
181.
ADEVARAT de
nicu, din
30/04/2014
Aceasta ciuperca poate face minuni celor care au intradevar nevoie de aceasta. Ciuperca a fost testata de cativa membri ai familiei mele si la toti au fost rezultate pozitive dupa 2-3 saptamani.Eram sceptic inainte sa iau acest chefir dar acum il pot recomanda din toata inima la persoanele care au nevoie de ciuperca ! In plus pentru sceptici... ciuprca nu are efecte adverse sau negative... NICU-IASI Donez ciuperca tibetana 0743764820
182.
ADEVARAT de
nicushor, din
30/04/2014
Aceasta ciuperca intradevar are efecte pozitive la toate persoanele care intradevar au nevoie de ea.Am testat aceasta ciuperca si sincer va spun ca si-a facut treaba.A localizat problema si intr-un timp relativ scurt de 2 sapt. am putut sa ma conving de aceste efectele miraculoase ale ciupercii. in familia mea mai am 2 pers care care fac tratament cu aceasta ciuperca si credetima ca fiecare a fost extrem de multumit dupa 2-3 sapt de ciuperca. O recomand inclusiv celor sceptici deoarece si eu am fost unul, iar acum mi-am schimbat radical parerea ! Donez ciuperca la persoanele care au nevoie de ea - 0743764820
183.
Ciuperca tibetana de
Olteanu Alexandra, din
05/05/2014
Sunt disperata,am fratele bolnav de ciroza si mi-a recomandat cineva sa consume aceasta ciuperca,nu stiu de unde sa o procur,locuiesc pe linga Bucuresti,va rog sa ma ajutati sa o procur,sau cel putin o informatie de unde sa o cumpar,va multumesc anticipat.Nr de telefon la care pot fi contactata 0733285812
184.
DONEZ CIUPERCA de
nicushor, din
12/05/2014
PENTRU CEI DIN ZONA IASI LE POT OFERI ACEASTA CIUPERCA ! 0743764820
185.
ciuperca tibetana de
alexandru, din
13/05/2014
Stau in Bucuresti sec 1 daca ma puteti ajuta sa procur contra cost vin si o ridic personal va multumesc tel 0723589191
186.
donez ciuperca tibetana de
cristi, din
08/06/2014
Donez ciuperca tibetana de lapte oriunde in tara. Oferta limitata, valabila 2 saptamani. Detalii la 0722455006
187.
Ciuperca tibetana de
Olteanu Alexandra, din
09/06/2014
Am primit mesajul dumneavoastra si va multumesc frumos,nu pot sa va contactez acum deoarece nu sunt in tara.Pe 4 iulie este tirziu?,va rog din suflet ajutati-ma,Va multumesc-0733285812
188.
Ciuperca gratis ! de
Rares, din
05/07/2014
Donez ciuperca tibetana proaspata ! Pentru cei interesati sunati-ma 0728248424 . Rog seriozitate !
189.
doresc ciuperca tibetana de
adelina, din
11/07/2014
cine ma poate ajuta si pe mine cu aceasta ciuperca? sunt din Tulcea.Va multumesc.0742156497
190.
doresc ciuperca tibetana de
adelina, din
12/07/2014
Doresc si eu aceasta ciuperca miraculoasa.Sunt din Tulcea,iar adresa de mail adelinacimpoeas@yahoo.com,Va multumesc.
191.
ciuperca tibetana de
LudovicGryga, din
21/07/2014
Suntla inceputul tratamentului,sper ca vafi o reusita.
Va multumesc pentru informatii.
Gryga.
192.
Ciuperca tibetana de
Stanciu Petrica, din
05/08/2014
Cum as putea procura si eu o ciuperca?
193.
chefir de apa si de lapte de
Trandafir Elena, din
06/08/2014
As dori sa obtin si eu granule de chefir de lapte ,inteleg ca sunt nemaipomenite.Sunt din Ploiesti
194.
Donez kefir ciuperca tibetana de
ali, din
15/08/2014
Donez chefir- ciuperca tibetana! Pentru cei interesati contactati-ma pe adresa email ali78ina@yahoo.com . Rog seriozitate ! Suceava
195.
CIUPERCA TIBETANA de
EMILIA, din
07/09/2014
AS DORI SA-MI PROCUR CIUPERCA TIBERIANA PT O ALERGIE FOARTE SEVERA CINE MA POATE AJUTA VA ROG SUNATI 0742574564
196.
ofer ciuperca de
elena, din
29/09/2014
Sunt din Tecuci,ofer ciuperca tibetana gratis
197.
Vand ciuperca kefir de
vi, din
10/10/2014
Pentru Bucuresti, vand ciuperca de kefir, 15 ron portia (se obtine 400 mll kefir), tel 0767276091
198.
vreau chefir de
lucutza, din
29/10/2014
daca este cineva in sect 4 care doneaza sau ofera chefir va rog sa -mi dai de veste pe mail sau 0745133566/0764754450.
va multumesc.
199.
vreau chefir de
lucutza, din
29/10/2014
daca ofera cineva in sect 4 va rog sa ma contactati pe mail sau 0745133566/0764754450/
va multumesc.
200.
Ofer ciuperca tibetana de
Dorina, din
10/11/2014
Buna seara,donez ciuperca tibetana cu tot sufletul ,sa va bucurati de miracolul pe care poate sa-l ofere aceasta ciuperca cum ma bucur eu de 2 ani de cand o consum .DORINA ARNAUTU nr.de telefon 0727354969 sau 0768373835 Bucuresti sector 2
201.
vind ciuperca de tibet de
diana, din
08/12/2014
Cine are nevoie de ciuperca de tibet contactatima 060481119
202.
Donez ciuperca tibetana de
cristian, din
08/12/2014
Donez ciuperca tibetana de lapte oriunde in tara-0722455006.
203.
ciuperca tibetana de
Adriana, din
09/12/2014
Buna ziua. Este cineva interesat din cluj sa doneze ciuperca tibetana? Va rog sa ma contactati 0747918770. Multumesc.
204.
donez ciuperca tibetana de
oprea, din
01/01/2015
sunt din Galati,ofer ciuperca tibetana .telefon 0756300111
205.
ciuperca tibetana de
boghina george, din
18/01/2015
doresc ciuperca tibetana ptru tumoare canceroasa ma deplasez in zona rm sarat buzau astept cu nerabdare tel 0722582162 0720 804223 multumesc
206.
doresc ciuperca tibetana de
gigi, din
17/02/2015
sunt si focsani si as dori daca o are cineva. 0769474079. multumesc anticipat
207.
vreau chefir de
georgeta bujor, din
01/03/2015
as vrea ciuperca si de lapte si de apa daca are cineva de daruit in sectorul 4. 0764754450.
multumesc.
208.
kefir de lapte de
cosmin, din
03/03/2015
Buna ziua. Este cineva interesat din craiova sa doneze ciuperca tibetana? Va rog sa ma contactati 0767557557. Multumesc.
209.
kefir caucazian de
Dana, din
11/03/2015
Donez ciuperca de kefir caucazian in orasul Cluj-Napoca. Telefon 0755133229.
210.
ciuperca tibetana de
Constantin, din
13/03/2015
As dori și eu aceasta ciuperca. Sunt din București și aștept un ape,l sau mesaj la telefon 0730153330 . Va mulțumesc!
211.
nina de
nina, din
17/03/2015
buna ziuaSunt din Buzau,cine ma poate ajuta as dori si eu ciuperca tibetana pt tumoare canceroasa.Va multumesc.Tlf 0727901768
212.
ciuperca tibetana de
gianina, din
27/03/2015
Buna ziua.Sunt din Piatra Neamt. As dori si eu aceasta ciuperca tibetana. Ma poate ajuta cineva? Va multumesc!
213.
ciuperca de chefir de
flaviu_gl, din
28/03/2015
pot da la 2 persoane ciuperca de chefir. galati - 0742845146
214.
ciuperca tibetana de
mihai, din
06/04/2015
Buna seara,sunt din Ploiesti si as dorii daca cineva are sa-mi doneze o bucatica din aceasta ciuperca miraculasa,va rog sa ma contactati la nr.0735380559.Am mare nevoie de ea ca sunt bolnava.Va multumesc
215.
buna de
NEAGU, din
15/05/2015
am mare nevoie de ciuperca cine este din sibiu si are 0742792981 cumpar
216.
ajutor de
catalin, din
24/05/2015
buna ziua si eu asi dori varog ciuperca de ori unde din tara,platesc.multumesc.0724204084
217.
ciuperca tibetana de
Anca, din
16/06/2015
Buna ziua...sunt din Suceava si as dori si eu aceasta ciuperca tibetana.Am psoriazis si am auzit ca ar fi buna pt aceata afectiune.Cine ma poate ajuta, va rog rog contactati-ma pe email anca_tataru74@yahoo.com
218.
ciuperca tibetana de
popa aurel, din
21/06/2015
sunt din constanta si as dori ciuperca tibetana.Contactati-ma pe email popaaurel57@yahoo.com sau tel. 0726740046 Multumesc
219.
ciuperca tibeteana de
Dorina, din
01/07/2015
Buna seara,donez ciuperca tibetana cu tot sufletul ,sa va bucurati de miracolul pe care poate sa-l ofere aceasta ciuperca cum ma bucur eu de multi ani de cand o consum .DORINA ARNAUTU nr.de telefon 0727354969 Bucuresti sector 2
220.
Din Brasov? de
Ionut, din
01/08/2015
Este cineva din brasov?Care doneaza kefir de lapte?Multumesc.Astept raspuns pe e-mail ionut1904@yahoo.com
221.
ciuperca tibetana de
Buliga, din
18/08/2015
Vand ciuperca tibetana in Suceava!0744207594
222.
kombucha de
simi, din
21/09/2015
Buna ziua! Sunt din Bucuersti si as dori kombucha si kefir de lapte.As dori sa le si cumpar, dar la un pret rezonabil.Ma puteti contacta pe e-mail simonadanalachi@yahoo.com. Multumesc
223.
Buna seara, cine doreste ciuperca tibetana , gratis, sa contacteze pirvu_ioana82@yahoo.com.Din Timisoara . de
Constantin Maria, din
31/10/2015
Buna seara, cine doreste ciuperca tibetana , gratis, sa contacteze pirvu_ioana82@yahoo.com.Din Timisoara .
224.
Donez ciuperca tibetana de
cristian, din
16/01/2016
Donez ciuperca tibetana de lapte in toata tara. Seriozitate si promptitudine, garantat. Tel. 0722455006-Cristian
225.
Ciuperca de
Larisa, din
04/02/2016
Ma intereseaza si pe mine cine doneaza ciuperca va rog astept mesaj
226.
Doresc și eu aceasta ciuperca tibetana de
apostol monica, din
05/03/2016
Doresc și eu aceasta ciuperca tibetana.cine poate sa îmi doneze?
227.
chefir de
campeanu victoria, din
06/03/2016
As dori si eu ciuperca tibetana pentru chefir. Am niste probleme de sanatate ( o boala incurabila). Am incredere si vreau sa incerc. Va multumesc anticipat. Tel. 0722317695.
228.
ciuperca tibetana de
ritta, din
17/03/2016
as dori si eu ciuperca tibetana si instructiunile de folosire.cine poate sa imi doneze ori sa vanda .va multumesc anticipat.ma puteti contacta pe fb RITTA COZMA ori la nr de telf 0749940839.
229.
caut ciuperca de
alina, din
23/03/2016
cine poate sa-mi doneze sunt bin brAD JUDETUL HUNEDOARA 0745985286
230.
ciuperca tibetana de
alina, din
24/03/2016
sunt din brad judetul hunedoara cine poate sa doneze va rog din suflet am vazut ca e o doamna din deva daca mai are sa ma sune o rog foarte mult am hepatita b numarul de telefon este0745985286.in plus toata familia e bolnava
231.
ciuperca tibetana de
dorina, din
25/03/2016
am aceasta ciuperca de ceva vreme , si indiferent daca se crede ca este un medicament sau nu parerea mea este ca nu are cum sa faca rau,mai mult prepari tu chefirul, ingrijesti ciuperca , o vezi cum creste adica se inmulteste , este curata ca si buchetelele de conopida fiarta , imi place tare mult sa ma ocup de ea. Nu am baut niciodata lapte si nu am consumat iaurt (poate 5 buc pe an) dar acum mi-am adus si la serviciu portia de ciuperca pt un litru de lapte .Este racoritor si cu gust placut.Oricine doreste sa ma sune 0743904766 si ii trimit.
232.
Donez ciuperca tibetana de
Georgiana , din
27/03/2016
În Buzău, donez ciuperca tibetana 0764562824