Adevărul e respins numai când e prost spus
Adevărul e respins numai când e prost spus. El poate fi incomod, nesuferit, înspăimântător dar va fi negat numai când e greșit transmis. Iar adevărul spus greșit e egal cu 0. Mai bine nu-l spune pentru că riști să îndepărtezi ascultătorul de adevăr în general și de curajul de a fi rostit. Și înfruntat. Practic, alterezi ascultarea și deschiderea când faci din el o armă sau când îl spui prost (ca părintele care își bate copilul după ce acesta i-a spus sincer că a luat notă mică-practic, el cere să fie mințit dăcât să i se spună ce nu poate să audă; iar copiii încă nu știu să spună altfel adevărul decât direct, fără să-i poată menaja pe adulți).
Sinceritatea și claritatea sunt virtuți care nu trebuie folosite pe orice minte îngustă sau rău intenționata. Mințile înguste îți fac foarte dificilă rostirea adevărului obligându-te să îți bați capul nu atât cu identificarea lui cât cu maniera de rostire a unui adevăr mare pentru o minte mică- altfel de ce credeți că a fost nevoie de 10 înțelepți să scoată piatra aruncată în apa de un prost?
Iar mințile rău intenționate nu sunt oricum interesate de adevăr.
Respingerea nu apare din cauza conținutului adevărului ci din teama de a renunța la conținutul propriilor convingeri de până atunci. Și dacă cel care ne vorbește cu transparența o face ca și când (sau ne simțim noi ca și când) ne-ar judeca, condamna, ridiculiza convingerile, atunci, practic, ne îndeamnă să ni le apărăm. Pentru că suntem încă în punctul în care convingerile ne reprezintă și ne simțim datori (față de propria integritate și ce numim demnitate) să ni le apărăm. Astfel, într-o discuție, Adevărul și Teama nu se vor putea concilia niciodată.
Camelia Pătrășcanu
https://www.facebook.com/CameliaPatrascanu?fref=ts
VA RECOMANDAM
