Stiu ca risc sa-mi sara oamenii in cap, insa nefericirea asigura confort. Nu trebuie sa faci nimic pentru asta. Poti doar sa stai sa o savurezi in tihna.

Am cunoscut cam toate formele nefericirii, am ajuns pana la somatizari si manifestari fizice de alarma, deci stiu despre ce vorbesc. Desi aveam toate motivele sa fiu fericit, eram profund nefericit. De ce? Pentru ca aveam o nevoie ne-acoperita – nevoia de a fi iubit!

In rest, daca ma uitam la viata mea, avea toate motivele sa fiu fericit. TOATE! Nu lipsea nimic. M-am purtat ca un copil care spune “vreau acum”! Si, pe zi ce trecea, ma ambitionam sa fiu nefericit, era o stare ciudata din care imi era aproape imposibil sa ies.

Majoritatea oamenilor fac asta, prefera sa fie nefericiti decat sa aleaga varianta opusa, cea care ar fi si corecta in mod normal – FERICIREA!

Nu ma injurati, dar fericirea este o alegere, o optiune personala si depinde de noi si nicidecum de factori externi.

Cine spune ca banii te fac fericit sa dea un search pe Google dupa milionarii care s-au sinucis. Nu mi se pare ca averile i-au ajutat in vreun fel, nu credeti?

Vreti un exemplu de confort? Intrebati un om cum i-ar placea sa fie nefericit – in garsoniera sau la vila? In 99.9% din cazuri ti se va raspunde – in vila. Ce haios.

Pai nefericirea este o stare interioara, ce conteaza daca este desfasurata pe un etaj sau doua? Oamenii aleg sa fie nefericiti pentru a se bucura de confortul adus de mila celor din jur. Si pare ironic, ba chiar cinic, dar asa e.

Nefericirea atrage mila oamenilor – ‘vai ce rau imi pare pentru el’ – spun toti in cor. Ce manifestare egotica. Nu e nici macar compasiune, ci mila! In adancul lor, cei care manifesta mila de fapt se bucura de nefericirea ta.

Se numeste Schadenfreude, adica bucurie fata de suferinta altora. Misto nu? Ei bine, oamenii se tem sa fie fericiti. De ce? Pentru ca fericirea inseamna schimbare, risc… si nu ne place riscul, nu-i asa? Fericirea inseamna curgere. Nou, creativ, necunoscut.

Multi se tem de toate astea si prefera mai degraba sa mimeze starea de fericire. Am cunoscut multi oameni care din cauza gandurilor au imbatranit cumplit intr-un singur an.

La suprafata mimau starea de bine, insa se citea pe ei desertul interior. Asta vreti? De ce sa-ti fie frica sa incerci? Ce ai de pierdut? Acum esti nefericit! Te hotarasti sa atingi fericirea, sa schimbi. Daca nu reusesti nu pierzi nimic – oricum nu esti fericit, nu?

Stiu ca toti am crescut in marea viclenie cum ca in viata asta trebuie sa suferim pentru a zburda in viata de apoi, insa haideti sa fim seriosi, avem un creier, de ce sa nu il folosim?

Viata nu inseamna suferinta, ci fericire. Este singurul nostru drept real, pentru ca este o stare care ne apartine, ca si nefericirea.

Este interesant sa le pui fata in fata – atunci cand cineva e nefericit se strang toti in jurul lui, cu mila; cand cineva este fericit – apare rapid invidia ‘ia uite al dracu’, s-a ajuns si asta’.

Confortul nefericirii este o certitudine a dezastrului. Asta vrem? Nu e bine, va spun sincer. Ne sinucidem cu propriile ganduri. Nu merita!

Si atunci? Ce facem? Schimbam? Suntem dispusi sa facem aceasta schimbare?

Andrei Bogdan Vulpescu

Vulpescu.eu

*Imagine: Personalexcellence.com