Iubirea nu-ti poate fi luata
Locul iubirii…nu e in cap. Si nici in gura. Nu e un gand sau o declaratie.
Locul iubirii nu e in dorinta, emotie sau perceptie.
Locul iubirii e in inima. In inima ta. A mea. A fiecaruia. Nu e in cel care te iubeste. Oricat te-ar iubi, daca nu ai receptorul pentru acel sentiment in inima si fiinta ta, nu vei simti nimic. Nu va fi nicio conexiune acolo.
Locul iubirii e in inima. In inima ta. De acolo iubirea poate fi pusa in circulatie, in viata, prin cuvinte, gesturi, fapte sau arta... Dar ea isi are izvorul in inima, nu in minte. Nu poti sa gandesti iubirea. Nu e nici macar despre a simti. Este despre a FI iubire. Si a permite.
Daca gasesti locul iubirii, daca te descoperi ca fiind acel loc, nici n-ai nevoie sa demonstrezi, sa spui, sa arati. Iubirea, aceasta iubire despre care vorbesc aici, nu are nevoie de demonstratii, de intariri, strategii si probe.
Daca ne instrainam de iubire, incepem sa construim povesti despre ea. Povesti de roman, de film. Dar acestea sunt constructii. Tot ce adaugam peste iubire este jocul mintii noastre care incearca sa creeze complicatiile atat de seducatoare si emotionale demne de atentia mintii. Uneori nici nu iubim, dar cream o poveste de dragoste. Nu iubim, dar urmarim sa fim in compania cuiva care ne umple golul inconstientei, si suntem gata sa ne convingem de puterea sentimentelor noastre, invocand orice tip de cunoastere, inclusiv karma sau mai stiu eu ce alte motive plauzibile de a fi cu cel de care, de fapt, avem nevoie.
Iubirea, cand e prezenta, ramane dincolo de timp si spatiu, dincolo de prezenta sau absenta fizica. Orice alte povesti ne spunem, orice spectacol punem in scena, orice argument, asteptare sau conditie lansam catre celalalt, sunt doar zorzoane cu care impopotonam viata, ca sa simtim si noi ca traim… in lipsa iubirii reale.
Dezamagirile, dramele nu sunt altceva decat consecinte ale acestor zorzoane pe care le-am atasat intalnirilor, experientelor, relatiilor si oamenilor care apar in viata noastra. Si cand acestea dispar, dupa ce le-am facut vitale si ne-am creat o poveste in jurul lor, suntem pierduti. Dar nu pentru ca ne-a fost luata iubirea, pentru ca asta, cum am spus, nu e ceva ce iti poate fi luat. Si nici ceva ce-ti poate fi dat. Locul ei e in inima ta. Povestile tale au disparut, nu iubirea. Si nu vrei sa accepti ca "sfarsit" poate sa scrie doar la finalul unei povesti, a unei experiente, si nu la sfarsitul iubirii. Iubirea, daca a fost prezenta, daca e acolo, in si cu tine, ramane. Nepatata, nestirbita. Daca nu, ramane un gol ca in urma smulgerii unui copac… nici macar natural, ci artificial. Pe care il udai totusi din cand in cand ca sa-ti intretii povestea conform careia e real.
Locul iubirii e in tine, in inima ta. Esti tu.
Nicoleta Svârlefus
Sursa imagine: www.healyourlife.com
VA RECOMANDAM
