“Mulțumesc”, un "Te iubesc" altfel spus?
Ce spunem de fapt prin “Mulțumesc"?
“Mulțumesc” este folosit în general în urma unei dinamici, a unei interacțiuni prin care primim ceva. O forma de îmi dai, îți zic. Am auzit adesea spus: Pentru ce să-i mulțumesc, că nu mi-a dat nimic?
Și ce facem cu ceea ce primim, dar noi alegem să nu vedem?
Așa cum iubirea are diverse forme de limbaj prin care se manifestă, la fel cred că și “Mulțumesc”-ul are.
Ține mult de cât de constienti suntem de PREZENT și cât de deschiși suntem să primim.
Ce să primim? CREAȚIA noastră!
Și de ce nu vedem Creația noastră?
Ne întoarcem la copilărie… Văd în jurul meu (și am trăit și eu asta ca și copil) părinți/profesori/bunici care “îndeamnă” copilul la: “SPUNE MULȚUMESC! Ai primit ceva, e frumos să spui mulțumesc. Spune mulțumesc!”
Și uite așa, primim această educație și odată cu ea, această credință și odată cu ea, această limitare.
De ce limitare? Pentru că uneori, poate ne dorim să spunem mulțumesc, fără un context ca cel din educația primită, deci cunoscut, dar ni se pare ca nu avem la ce și atunci renunțăm. Atunci când ceva nu are sens sau logică clară în real, ni se pare o copilărie și imediat o desfințăm. Tu ai simțit/trăit asta vreodată?
Copilărie…Creator…poate vă amintiti.
Și dacă am învăța să spunem “Mulțumesc!” pentru ceea ce avem deja? Pentru ceea ce am creat până în acest prezent? Pentru prezent? Pentru Creație?
Cred că există diferență între un “Mulțumesc!” spus atunci când primești ceva concret - cadou, ajutor, cuvinte - și când efectiv îl trăiești mai întâi atât de intens, încât forța aceea nu te lasă să nu spui “MULȚUMESC!”, chiar dacă aparent nu ai primit nimic, ci doar ai fost într-o interacțiune cu cineva, sau ai conștientizat ceva, sau ai deschis ochii prezentului. Este efectiv o trăire care nu te lasă și te pune la treabă, te pune să cauți să înțelegi. Și poate nu are sens, dar ce se poate întâmpla dacă o lași să existe, așa haotică și fără sens?
Poți să iubești natura, dar poți să iubești natura fără ea? Fără existența ei atât de vie și prezentă în realitatea noastră? Ei, naturii, i-ai spune “Mulțumesc!”?
Iubesc stelele, iubesc aerul, iubesc apa, iubesc pământul, iubesc focul, iubesc ceva…
Cam așa este și cu “Mulțumesc”-ul, poate să fie îndreptat către ceva sau simplu…Mulțumesc. Cui? Fără sens, să fie efectiv un sentiment de recunostință trăit și după vezi tu cum se așează, cu siguranță există cineva/ceva care poate primi recunoștința ta.
Nu știu dacă trairea de “Mulțumesc!” este separată și izolată de trăirea unui “Te Iubesc!”, dar în plan real, cuvintele Te Iubesc și Mulțumesc au cam suferit modificări în timp și spațiu.
Să fie “Mulțumesc!”, un altfel spus de “Te Iubesc!”?
Acest “Mulțumesc!”, un alt drum spre “Te Iubesc!”, atât de Lumesc! :-)
Tu, ți-ai spus vreodată “Mulțumesc!”?
Alexandru-Ionuț Bătinaș
VA RECOMANDAM
