Imi amintesc de cate ori mi-au fost invalidate sentimentele si pot sa vad cat de des facem asta ca adulti, cu copiii, cu partenerii, prietenii si toti oamenii pe care-i intalnim.

"Nu ai niciun motiv sa te temi", "Nu cred ca ai de ce sa fii suparat/a", "Eu nu stiu de ce-ti bati capul cu nimicuri din astea", "N-ai ce face sa te consumi din atata lucru", "eu am probleme mai importante decat ale tale" si multe asemenea, probabil le spuneti si le auziti in fiecare zi.

Ce se intampla cand cineva primeste un astfel de raspuns, dupa ce isi face cunoscute sentimentele? Ce se intampla cand, cineva care simte frica, primeste raspunsul "nu trebuie sa-ti fie frica", sau, si mai rau, "trebuie sa fii puternic"? Ce intelege, cum decodifica mesajul, un copil care-i impartaseste mamei sale ce simte? Se va gandi, probabil: "mie mi-e frica, dar mama spune ca nu ar trebui sa-mi fie. Atunci, cum se face ca eu simt frica? Pesemne ca sentimentele mele ma inseala si nu ar trebui sa ma incred in ele. Mama stie mai bine ce ar trebui sa simt."

Altadata, acelasi copil poate sa vina acasa, de la scoala, si sa spuna ca e suparat pe prietenul lui cel mai bun. Daca mama sa ii spune ca "nu e frumos sa fie suparat" sau altceva in sensul asta, copilul din nou se indoieste de sentimentele lui. Si se simte neascultat, neimportant.

Cand nu i se permite sa simta ce simte, cand nu-i sunt validate sentimentele, copilul incepe sa fie din ce in ce mai nesigur, nu mai are incredere in el si cauta in afara sa, sa-i spuna ceilalti ce simte. De aici si pana la neincrederea in el manifestata in fata alegerilor de facut in viata, nu e decat un pas minuscul. De fapt, asa se explica, in mare parte, neincrederea noastra in ceea ce simtim.

Sa permiti cuiva sa simta ceea ce simte inseamna, in cele din urma, sa-l validezi, sa-i arati ca-ti pasa si ca valoreaza ceva pentru tine. Uneori e de-ajuns sa-l asculti, nu e nevoie sa dai sfaturi, sa corectezi sau sa gasesti solutii in locul lui. De fapt, chiar nu e folositor sa faci asta. Un simplu "te inteleg" poate fi uneori suficient pentru a-i arata celuilalt ca esti acolo si ca-ti pasa. Sau o imbratisare.

Pe termen lung, invalidarea sentimentelor, corectarea permanenta, sfatuirea si invatarea sau asumarea problemelor celuilalt, fac din acesta o persoana nesigura, lipsita de putere, incapabila sa se ghideze din interior, mereu in asteptarea confirmarilor sau solutiilor din afara.

E in regula sa simti ce simti

Chiar daca te-ai simtit in nenumarate randuri respins sau invalidat, e in regula sa simti exact ce simti. Daca ti-e frica, daca asta simti, e in regula. Daca simti bucurie, e in regula. Daca simti furie, e in regula. Orice simti e in regula, pentru moment. Nimeni nu poate nega ce simti tu si ar fi bine ca nici tu sa n-o faci. In felul acesta, vei capata tot mai multa incredere in ce simti si vei putea sa-ti procesezi sentimentele, sa inveti din ele, sa te descoperi si sa transformi ce doresti. Daca doar le acoperi sau te lasi influentat de parererile celorlalti despre ce ar trebui sa simti, nu vei face decat sa stai in afara ta si sa-ti cedezi puterea si increderea in tine. Si e interesant cum, desi majoritatea oamenilor sunt nesiguri pe sentimentele proprii, cred ca detin solutii pentru altii, ba chiar incearca sa rezolve probleme care nu sunt ale lor.

Copilul tau, partenerul, parintii, prietenii, toti oamenii au nevoie sa stie ca sunt valorosi, ca inseamna ceva si ca sunt ascultati. Deseori ei nu asteapta solutii, ci vor sa stie ca-ti pasa. Daca sunt ascultati, ii ajuta sa-si proceseze sentimentele si sa-si gaseasca singuri solutiile.

Asadar, poti asculta fara sa dai sfaturi, fara sa indrepti ceva, fara sa incerci sa schimbi sentimentele celuilalt, fara sa-ti asumi problema lui, fara sa indrepti discutia catre tine? Crezi ca e timpul sa exersezi ascultarea in felul acesta? Vei vedea singur ce se intampla, cand oamenii din preajma ta nu se vor mai simti respinsi.

Apoi, cum ar fi daca ai asculta de sentimentele tale, le-ai accepta si ai avea incredere in ele?