Povestea nespusă
Întrebările legate cu, de și despre viitor, întotdeauna au găsit și născut în imaginația noastră o resursă vie pentru multe căi de răspunsuri, variante, posibilități și mult mai multe întrebări de pus tot lui, viitorului. Scenarii, situații imaginate și imaginabile, granițe de expectanțe și vămi de tranziție. Imaginația, această sursă de viață și viitor, acest proces viu în care creativitatea își găsește cel mai bine sensul și locul…și se EXTINDE. Merge către, străbate, transmută, schimbă și traduce totul într-un limbaj aproape cognoscibil, pentru ca viitorul să se poate așeza, așa cum îi place lui, vizibil și inVizibil, Cunoscut și neCunoscut, Întâlnit și neÎntâlnit, Dorit și neDorit.
De multe ori mă gândesc la viitor, ca la un actor care are nevoie de o anumită scenă și un anumit public pentru a-și putea juca rolul pentru care a fost pregătit și piesa care i-a fost scrisă, înainte ca el să intre în scenă și în rol. Contextul, cam asta văd eu că așteaptă actorul numit “viitorul”! Îmi amintesc de o definiție pe care am întâlnit-o despre noroc: “NOROCUL este atunci când pregătirea întâlnește ocazia.” Cam așa și VIITORUL, pregătirea lui întâlnește contextul pentru a se putea manifesta, pentru a fi VIU. Căci despre viață vorbim când spunem “viitorul”, ceva în viață…în viitor.
Acum, în aici și acum, depinde mult de cum mergem noi la teatru, cum ne așezăm in scaun și cum privim piesa și actorul. Ce ochelari ne punem când plecăm la această piesă care așteaptă să fie jucată și desigur, lângă cine ne așezăm. Dacă stăm cu “angoasa” lângă noi, știm prea bine ce are de zis chiar dacă este nevoie sa fie păstrată liniștea în sală pe durata spectacolului, pentru a putea trăi cu toată atenția pe piesă. Ce să știe ea de maniere în societate…e mai din NATURĂ. Și pentru asta merită iubită, așa cum e și știe ea să fie! Oricum nu e doar ea în sală, mai este și “imaginația” și sigur va găsi soluții de a o liniști pe “angoasă” și vor avea ce povesti.
Trecutul se agită și el prin backstage, căutând hârtii scrise în clar și verfică decorul, costumele și pe actorul principal, “viitorul”, că știe piesa și tot ceea ce este scris, negru pe alb. Doar că mai există un personaj, mai în umbră, care nu se vede, a cărui prezență se simte și zâmbește atunci când aude conversațiile din sală, când vede cum trecutul tot se învârte în jurul cozii pe lângă actorul “viitorul”, actor care cam uită ceea ce este scris. Este prea spontan și natural, prea relaxat și prea plin de viață și SPERANȚĂ.
Ar putea fi el, viitorul, așa sau văzut așa, fără trecut pe lângă el?
Ar mai fi brouhaha-ul în sală fără acei minunați spectatori?
Cred că nu.
Cine este acest personaj mistic, tăcut, în umbră, prezent, care vede și observă toată dinamica teatrului?
Nu știu să vă spun. Este acolo și atât. Participant și Observator la toată dinamica numită VIAȚĂ si pregatește, în același timp, ceea ce nu este spus și urmează să fie spus.
Să spuneți și să vă spuneți, să jucați și să vă jucați!
Piese cu Sens!
Alexandru Ionuț Bătinaș
VA RECOMANDAM
