Suferinta, brandul nostru de tara, mai nou?
Ma uit la neamul asta si la cat de mult ii plac patetismul, drama, emotia, povestea inflorita si storcatoare de empatie. La cata vaicareala, indiscretie si lipsa de identitate si individualitate exista... la cat de mult le place unora sa se inece in vietile celor de langa ei practicand "datul cu parerea" si "judecata", si cata imaturitate emotionala rasare de sub fiecare scandal in care isi cheltuiesc viata cascand ochii sau... gura. Titluri patetice date articolelor ("nu dati share, nu intereseaza pe nimeni", "daca te crezi bun, ajuta", "olimpici despre care nu vorbeste nimeni"), cuvinte ca "soc", "bomba" si altele asemenea folosite ca sa prinda nasul celor care nu-s atenti la intentia din spatele lor...
Literatura si cinematografia romaneasca mustesc de drama, invariabil e vorba despre o victima a sistemului, a societatii, a sotului, parintilor etc. Orice, numai jale sa fie. Si nedreptate. Si saracie. Si abuz. A, si sacrificiu, era sa uit. Asta cu sacrificiul e deliciul audientei. Aici pana si parintii cred ca se sacrifica incontinuu, de cand dau nastere si pana mor, pentru copii. Ca nasterea e un sacrificiu, cresterea copilului e un sacrificiu, in relatii trebuie sa te sacrifici si tot asa.
Din categoria: fara patetism, viata e pustiu...
Bag de seama ca suferinta/saracia a devenit un fel de brand de tara, daca iau in calcul si mesajul transmis la Eurovision...dar despre asta va las sa cititi ce a scris Valeriu aici: "Despre Eurovision si mentalitatea de cersetor"
Si apoi... ma mir de ce ne miram in cor, ca suntem unde suntem si avem ce avem. Mie nu mi se pare motiv de mirare. Suntem acolo unde alegem sa fim. Cu fiecare gand, cuvant si actiune. Cu fiecare plangere de mila si fiecare "aoleu"...
Inca mai sunt multi fani ai suferintei, saraciei si abuzului... atat de multi incat continua sa stabileasca legile creatiei colective, aici, in bucata asta de pamant pe care o numim Romania. O bucata de pamant care pretindem ca ne apartine dar pe care o "gospodarim" doar de Paste si de Craciun cand e musai sa fim "mai buni", de frica sau de... trend.
Inainte sa salvam ceva pe pamant, sa ne salvam pe noi de atitudini distructive. Sa intelegem despre ce e vorba in viata asta... sa ne intelegem pe noi. De exemplu, fi ecologist inseamna mai intai a fi curat in capul si curtea ta... De aici pleaca totul. Altfel, oricati copaci am salva sau planta, ei nu vor putea sa ne ofere ceea ce vrem daca nici timp sa respiram nu avem, si nici nu vor putea trai sub toxinele gandurilor, emotiilor si cuvintelor din aerul (energia) pe care-l inspiram si mai ales pe care-l expiram...
Traiul frumos nu e la impuse, nu e pentru toata lumea... e limpede. Caci smulsul buruienilor din cap nu e treaba comoda. E mult mai comod sa ne suparam ca-s acolo, sa ne ridicam poalele in cap la vazul buruienilor din exterior si sa ne revoltam ca n-a venit nimeni sa ne faca fericiti. Vestea proasta e ca nici n-o sa vina nimeni. Si daca o sa vina, n-o sa gaseasca loc de fericire, acolo unde e plin de vaicareala.
Suntem in 2015! Ne dam si noi jos poalele din cap? Renuntam si noi la actul victimei perfecte sau al calaului neobosit? Pe bune ca sunt si alte posibilitati de a trai. Aici sau in alta parte. Dar cu noi la noi. Si cu demnitate.
Nicoleta Svârlefus
Foto: www.pixabay.com
VA RECOMANDAM
