Tu cu ce te ocupi?

TRĂIESC! TU?

Când aud această întrebare, uneori simt cum mă năvălește anxietatea definirii și a etichetelor și a limitelor. Da, desigur, sunt doar un OM…și totuși sunt și SUFLET! Pe ăla unde-l lăsăm? Crezi că e ok să-l abandonăm?

OAMENILOR, nu suntem doar ceea ce facem și vă invit să nu vă lăsați să fiți doar “jobul” vostru!

Respir, îmi bate inima, visez, îmi imaginez, creez….sunt doar un “job”? Nu și nu pot lăsa asta să vină să-mi ocupe Suflul Vieții!

Datorită jobului îmi bate inima? Datorită jobului visez?

Înțeleg că avem nevoie de diplome, avem nevoie de calificări, avem nevoie de definiții…dar EU nu sunt diploma mea, nu sunt jobul meu, nu sunt eticheta care, de multe ori, mă împiedică să ajung la celălalt.

De ce? Pentru că prin etichete punem limite, ridicăm bariere, construim cazemate care vin să oprească tot ceea ce este MAGIC.

Suntem TRUP și SUFLET, suntem CER și PĂMÂNT, suntem ființe complexe și unice.

Vorbesc despre asta pentru că de multe ori m-am lovit de întrebarea: TU CU CE TE OCUPI? Și întotdeauna am alte și alte răspunsuri…caut să le ajustez pentru ca cel de lângă mine să înțeleagă…și nu știu dacă asta este soluția. La ce ajută? Ne mai întâlnim noi, prezenți, autentici și conștienți? Sau se întâlnesc doar limitele, proiecțiile și etichetele sociale?

În final, dacă stau bine să mă gândesc, despre asta este vorba…despre întâlnirea cu celălalt și cum funcționăm în relație!

Sunt recunoscător că am ajuns să trăiesc și altfel de relații cu oameni care văd dincolo de orice etichetă și alături de care mă simt atât de prezent! Sunt oamenii ăia care se uită în ochii tăi, îți vorbesc conștient despre ei și atunci când îți transmit ceva direct, acele cuvinte te scutură din inimă!

Nu e ceartă, nu e observație, nu e proiecție, nu e grijă…este o formă înaltă de admirație pentru complexitatea ființei conștiente, din ei și din tine. Acele cuvinte ajung direct la inimă, pentru că deja existau acolo și așteptau să fie accesate, trezite, văzute, ascultate...iubite!

Ei văd pentru că se văd, ei ascultă pentru că se ascultă, ei iubesc pentru că se iubesc.

Mulțumesc!

Mi-ar plăcea să văd că putem comunica fără granițe prin filme, muzică, artă, teatru și orice alt domeniu. În același timp înțeleg că acest limbaj fără granițe este greu de "citit", de descifrat, atunci când știm sigur că albul nu este negru. Cred că este timpul de o realfabetizare, de dobândirea unui limbaj nou care include și Sufletul. Asta nu înseamnă renunțare, ci expansiune. Limbajul are un potențial extraordinar și el există, are nevoie doar să își întindă aripile. Oferă-i spațiu și el va zbura :-)

Caută ceea ce este nespus în tine și lasă-l să te înalțe!