Pentru ca asa de mult ne-am obisnuit sa traim in cap, sa analizam, sa judecam, sa emitem proiectii si sa ne lasam amagiti de asteptari, dezamagirea a devenit ingredientul principal al fiecarei zile. Cu regretul pentru ieri si asteptarea unui ceva care sa se intample maine, am uitat cum e sa traim multumiti cu acum, cu ce este si, mai ales, cu ce suntem.

Daca stai sa te gandesti mereu la ce nu ai facut bine ieri si la ce (nu) vei reusi maine, si daca asta se intampla zilnic, atunci tu cand mai traiesti? Caci momentele trec, sau tu treci pe langa ele, in loc sa treci prin ele. Momentele aduc mereu ceva de vazut, simtit, auzit si trait, dar daca tu nu esti acolo, in ele, sa le primesti, mori incet si nici nu-ti dai seama. Penduland intre ieri si maine, intre un gand si urmatorul, mixand scenarii in minte, colectionand amintiri si stergandu-le mereu de praf, esti sclavul fricii de a trai. Nici nu-ti mai e frica de moarte, caci cu ea ai inceput sa te obisnuiesti de mic, renuntand la vise, bucurii, indrazneala, iubire si adevar, in schimb ti-e tot mai frica sa traiesti asa cum vrei. Ai ajuns sa folosesti fiecare moment ca pe un mijloc prin care sa ajungi unde vrei, ca pe o piatra care-ti foloseste la evitarea unei balti. Si pare ca alergi mereu sarind pe pietre, dorindu-ti "sa treaca mai repede ziua asta, saptamana asta, anul asta...". Dar unde te grabesti? Sa iesi din viata? Pai... ai iesit deja, daca nu poti sta aici, acum, in ceea ce este.

Adevarul este ca viata ta e acum. Tot ce ai e acest moment. Si nu exista vreun moment gol, inutil sau in plus. Mereu e ceva aici, in momentul asta, pentru tine. De-ai avea ochi sa vezi, urechi sa auzi, inima sa primesti. Si le ai pe toate, doar ca uneori nu esti constient de ele, de tine, de tot ce este.

Asteptarea care exista permanent in minte nu face decat sa ne agate de un ceva din viitor, o iluzie ca va veni o zi cand ceva se va intampla si vom fi salvati de propriile tristeti, nemultumiri si neimpliniri. Ca cineva ne va smulge din suferinta si ne va convinge sa fim fericiti. Ca vom bifa toate cele cate ni le dorim si vom rezolva toate problemele. Si abia atunci vom putea sa ne bucuram. Dar ziua aia nu vine si suntem tot mai deznadajduiti.

Ai vazut ca, desi te iei pe tine si te agati intr-un scop, punandu-ti bucuria in asteptare pana acel scop va fi atins, nu reusesti sa pastrezi acea bucurie, in caz ca ea exista? Culmea, oricat de lung e drumul pana la el, oricat de mult ti-l doresti, cu cat iti pui mai multe sperante in el, cu atat pare sa fie mai sec si mai sarac in bucurie, odata implinit. Si, paradoxal, nici n-ai ajuns bine acolo, caci imediat iti fixezi altul, un alt cuier in care sa-ti agati viata pentru o perioada.

Nu e rau sa ai scopuri, nu asta spun eu aici. Asa cum nu e rau sa ai dorinte. E minunat sa le ai, dar diferenta o face atitudinea fata de ele, felul in care alegi sa parcurgi drumul, capacitatea de a te bucura de ziua aceasta, cu ce are ea de oferit, chiar daca dorinta "aceea" nu e inca materializata, detasarea de ea si de rezultat, capacitatea de a accepta ca vei fi bine oricum, si daca se va implini si daca nu. Daca poti sa traiesti acum, daca poti fi multumit cu ceea ce este, daca poti sa vezi cate motive de bucurie ai chiar aici, la indemana, "inde-ochi" si "inde-inima", inseamna ca esti in viata cu adevarat! Si totul vine spre tine cu usurinta. Esti in pace, nu in lupta. Esti in acceptare, nu in dezamagire. Esti in iubire, nu in frica. Esti in tine, nu in afara ta.

Mai "pune-ti gandurile-n cui" si lasa-ti viata in pace! Lasa-te pe tine in pace! Esti bine chiar acum. Poti sa vezi?

Nicoleta Svârlefus