Daca intrebi pe cineva cum arata cel mai bun prieten, ai mari sanse sa primesti un raspuns de genul "prietenul este cel care e gata sa te ajute la orice ora din zi si din noapte". Pe principiul "prietenul la nevoie se cunoaste".

In trecut, am crezut, la randul meu, ca un prieten se caracterizeaza prin ce face si mai putin prin cine este. Prieteniile, in mult prea mare parte, sunt bazate pe troc, judecata si asteptari. Ca si cand ai fi cu cineva pentru ce poate sa-ti dea, pentru cat de multe nevoi poate sa-ti acopere. Pe acelasi principiu, foarte multi oameni si-au ales partenerii de viata. Din nevoie, punand conditii, asteptand mereu atentie.

Am inteles in ultimii ani ca, de fapt, prietenul nu este cel care se tradeaza pe el pentru a-mi face mie pe plac, din teama ca as putea sa ma supar si sa-l abandonez.

Iar eu nu sunt prietena doar pentru ca onorez circumstante, sunt de acord cu celalalt sau fac lucruri pe care cred ca le asteapta de la mine. Ca a veni in intampinarea cuiva cu conditii, judecati si frica inseamna nu ca-l iubesc, ci ca am nevoie de el pentru a fugi din mine. Ca nu am nicio sansa sa ma vad asa cum sunt, daca nu fac alegerile pe care mi le dicteaza inima. Ca orice as face sa fiu pe plac, frica de judecata si respingere nu se va diminuna, ci va creste tot mai mult. Ca oricate sacrificii as face, nu-mi vor aduce bucurie, ci imi vor adanci suferinta generata de instrainarea de mine.

Acum, consider ca imi e prieten cel langa care ma simt in largul meu si imi exprim adevarul, indiferent ce. Este cel care nu incearca sa ma schimbe, judecandu-ma si criticandu-ma, ci ma accepta asa cum sunt. Este cel care imi respecta spatiul si procesul cresterii spirituale. Prietenul este cel care imi spune adevarul, oricare ar fi el. Ma imbratiseaza chiar si atunci cand eu cred ca merit prea putin iubirea lui. Este cel care iarta si e recunoscator. Isi permite sa fie el insusi. Rade, plange, tace, este cum simte sa fie. Imi impartaseste experientele sale, dar fara sa-mi invadeze spatiul. Ma intreaba cum sunt, cum imi e, ii pasa. Uneori, ma roaga sa tac si sa-i dau spatiu. Alteori, ma intreaba daca se poate plange. Face ceva pentru mine, doar daca vrea si o face cu bucurie. Ii spun "da" sau "nu" fara retinere. Nu ia personal refuzul meu de a face ce-mi cere, ci ma respecta ca spun adevarul. Ma iubeste si cand nu e de acord cu mine.

Un prieten este mai mereu in inima, merge alaturi de tine si nu legat de tine. Iti e partener. E parte din cresterea ta, e oglinda ta, mentorul tau. Te ajuta sa cresti, sa te vezi. Te iarta, isi cere iertare, multumeste, are incredere, te inspira, iti respecta alegerile, te ajuta sa-ti vezi darurile, spune adevarul. Un prieten se conjunga prin "a fi" si nu prin "a face" sau "a avea". Iti da putere, te sustine, te ajuta sa vezi lumina si maretia din tine! Prietenul te oglindeste pe tine. E acolo, in viata ta, sa-ti arate in ce punct te afli, ce mai ai de transformat si invatat, unde poti aduce si manifesta mai multa iubire. Prietenul esti tu.

Nico Svârlefus

Foto: http://friendship-cards.blogspot.com/2010_06_01_archive.html