Vocatia. Spiritualitate si leadership, partea a II-a
Regretatul poet, eseist si profesor Bill Everson (de asemenea, cunoscut ca "Fratele Antonius" pentru anii in care a fost calugar dominican), a fost atat de ocupat cu arhetipul de vocatie, incat a predat un curs despre el la Universitatea din Santa Cruz ani de zile, care s-a dovedit a fi unul din cele mai populare cursuri din campus. El a avut multe de spus despre arhetipul de vocatie, care este extrem de relevant pentru o dezbatere despre spiritualitate si leadership. Multumita interviurilor realizate cu el, de catre un fost elev din clasa lui, Steve Herrmann, avem acces la ideile sale profunde intr-o carte numita "William Everson: Chemarea Samanului: Interviuri, Introducere si Comentarii". Urmatoarele sunt cateva din gandurile lui Everson despre vocatie.
Everson observa ca "Fiecare vocatie este controlata de un simbol, si acest simbol nu vine de la individ, ci de la popor. Rasa umana nu poate merge mai departe daca vocatiile nu formeaza gruparea energiilor colective intr-o constelatie spre intelegerea lor reala. Rasa este aceea care creeaza vocatia. Tot ce poate face un individ este sa raspunda la chemare."
Raspunsul pe care il dam invitatiei de a fi un lider este totul. Insa Chemarea vine dintr-un loc profund. L-am putea numi Destin; sau Universal; sau Viitor; sau Dumnezeu; sau Sursa. O chemare implica un Apelant. Noi suntem doar respondentul. Deci un lider este in esenta umil - Moise i-a zis lui Dumnezeu, nu ma trimite pe mine; ma balbai. Nici un profet nu vrea sa joace un rol atat de vizibil. Smerenia este cheia pentru leadership, pentru ca Respondentul stie ca el/ea nu este, de asemenea, si Apelant.
Everson arata, de asemenea, ca simbolurile vocationale sunt atat pesonale, cat si colective in natura, atragand atentia catre motivatiile constiente si inconstiente, care sunt de la sine intelese in durata de viata a individului unic. Chemarea trece peste cel putin doua lumi, cea a constientului si cea a inconstientului. Aceasta este ceea ce o face profunda. Aceasta este ce o face sa merite a fi ascultata. Aceasta este ce o face indrazneata si o aventura. Leadership-ul (spre deosebire de hegemonia birocratica a treptei-de-sus) este o aventura, o explorare a adancurilor.
Everson defineste vocatia ca o "dispozitie", o "chemare", care detine cheia identitatii unei persoane. Apelul vocational poate veni dintr-o carte, o situatie exterioara, o relatie, sau lasarea in mainile unei figuri maestru. Intelesul sau primar pentru apelarea noastra, crede el, este prin intermediul unui vis. Pentru el insusi, chemarea s-a ciocnit de poezia lui Jeffers, ce a "rupt" psihicul sau cu un impuls Divin care, in schimb, a dus la acceptarea vocatiei sale ca si poet al naturii din valea San Joaquin. Am un obicei de a-i intreba pe oamenii de stiinta pe care i-am intalnit, cand au stiut pentru prima data ca vor sa fie un om de stiinta. Invariabil aud povesti precum "m-am indragostit de stele cand aveam 5 ani" sau "m-am indragostit de acest arbust cand aveam 4 ani" sau "m-am indragostit de un vierme cand aveam 6 ani". Vocatiile lor sunt vechi (ele au germinat in copilarie) si sunt despre a te indragosti. Unul simte chemarea; unul simte nevoia de a raspunde; unul simte bucuria.
Intr-un interviu, Everson este intrebat "Ce anume face descoperirea vocatiei, prin viata de vis, o certitudine?" El a raspuns: "Spintecarea unui val, deflorarea, sfaramarea castitatii, un himen, recunostinta, bucurie, bucurie deplina la sfarsitul propriei descoperiri sau a se face vrednic. O observi in viata religioasa, sub forma de conversie. In Crestinism, este Hristos. In credinta budista, este Buddha. Eu cred ca aceste modele indica faptul ca, in domeniul artelor, trebuie sa fie Maestrul care este acolo... O vedeti si in casatorie, de asemenea, in cazul in care cel iubit devine un simbol al vocatiei; anima, de exemplu. Sau uneori anima devine un simbol pentru vocatia poetica, ca in cazul lui Dante." Observati cum Everson echivaleaza vocatia cuiva, ca lider si lucrator, cu experienta religioasa de transformare ("cainta" in Evanghelii, o schimbare a vietii). Intr-adevar, pentru el, Hristos este cel care face chemarea sau Buddha. Sau "Maestrul" face chemarea in cautarea cuiva ca si un artist - cineva este amintit precum, pe patul de moarte, ultimele cuvinte ale lui Gustav Mahler au fost "Mozart". Mozart, maestrul sau, a venit la el cand a murit. Observati de asemenea rolul pe care bucuria il joaca in aceasta chemare. Ceea ce misticii numesc Via Positiva nu poate fi negata.
Un alt cuvant pe care Everson il echivaleaza cu adevarata noastra chemare, ca si lucratori si lideri, este violenta. Pentru Everson, "particularitatea sau individualitatea sunt atinse numai cu pretul violentei...individualitatea poate continua doar intr-o situatie de ruptura." Experienta de veneratie/evlavie suferita de un copil, si care l-a condus pe el sau ea sa devina un om de stiinta, este o experienta de violenta. Arhetipul vocational reprezinta punctul de ruptura a identitatii in interior. Modelul lui Jung al Sinelui ca si Dumnezeu-iamgine creativ-distructiva si o auto-daruire a eu-lui pentru evolutia constiintei. "Fara expunerea la violenta, in intelegerea lui Everson, nu poate exista nici o transformare a constiintei, nici un progres creativ, nici o "zeificare" a ego-ului uman." Fara indoiala acesta este un motiv pentru care ritualurile de trecere au fost atat de importante si atat de eficiente la popoarele indigene. Vocatia era obtinuta prin post si practici exigente. Ritualurile de trecere din ziua de azi, la care asistam in randul bandelor si in inchisori, unde tinerii se aduna fara nici o invitatie la vocatie, sunt o slaba imitatie de leadership (si de cel mai in varsta). Ei sunt partea intunecata a arhetipului vocational care este atat de pierdut in cultura noastra. Herrmann observa ca "prin 'violenta' Everson intelege "forta vietii" creatoare care este innascuta in individ. Daca aceasta forta de vitalitate lipseste la o persoana, in opinia lui Everson, ea nu poate fi cu adevarat vie."
Probabil un sinonim pentru "violenta" ar fi "salbatic", ca in utilizarea de catre Thomas Berry sau Clarissa Pinkola a acestui termen. Berry scria: "Salbaticia...este acel izvor de creativitate de la care vin activitatile instinctive care permit tuturor fiintelor vii sa-si obtina hrana, sa gaseasca un adapost, sa-si duca mai departe tinerii: sa cante, sa danseze si sa zboare prin aer si sa inoate in adancurile marii. Aceasta este aceeasi tendinta interioara care evoca perspectiva poetului, aptitudinile artistului si puterea samanului." Estes scria: "Femeia Salbatica este patroana tuturor pictorilor, scriitorilor, sculptorilor, dansatorilor, ganditorilor, rugaciunilor, cautatorilor, descoperitorilor - pentru ca toti sunt preocupati de munca din inventii, si aceasta este principala ocupatie a Femeii Salbatice. Precum in toate artele, ea salasluieste in abdomen, nu in cap... Ea este cea care fulgera dupa nedreptate."
In traditia mistica, aceasta violenta sau ruptura sau salbaticie este experimentata atat in Via Positiva - indragostire, degustarea veneratiei, recunostinta si bucurie - cat si in Via Negativa - prabusire, cadere, ruptura, doliu. In fiecare caz, calatorul este dus in profunzime, sau cum Maestrul Eckhart a exprimat-o, "daca vrei miezul, trebuie sa spargi coaja." O descoperire apare. In limbajul lui Everson, are loc o capitulare. "Trebuie sa existe o 'capitulare' catre 'violenta' pentru ca o reala experienta a vocatiei - individualitatea Sinelui - sa aiba loc." Un sacrificiu urmeaza. Generozitatea urmeaza. ASa cum D.H. Lawrence a spus: "In New Mexico inima este sacrificata pentru soare, iar omul este lasat puternic, fara inima, dar neinfricat religios." Pentru Everson "aceasta experienta de a fi ars pur, cu raza stralucitoare a soarelui, a fost echivalenta cu experienta de a fi lovit de un fulger intern." Everson citeaza din Isus in Evanghelii ca "raiul este ocupat prin violenta, iar cel puternic il va duce departe" si observa ca "pentru crestini, Isus s-a urcat pe Cruce, a acceptat violenta in El insusi, pentru a plasa exact punctul crucial in care se obtine punctul de convergenta intre octavele inalte si joase ale existentei, rezolvand problema sa odata pentru totdeauna..."
Insa asta e ceea ce face fiecare lider - incorporeaza violenta din opozitie in sine si o transforma in ceva folositor. Intr-adevar, aceasta este puterea din vocatia in sine, care ne priveste prin astfel de momente de incercare. Trebuie sa vedem "Vocatia ca si o forta arhetipala. Vocatia ca si putere. Ea creeaza unitatea pentru ca influenteaza un punct focal de energii atat mentale cat si psihice. Ea va ofera canalul prin intermediul caruia eforturie si energiile voastre pot curge. Va ofera simbolul de sustinere al unitatii voastre, care va permite sa supravietuiti conflictului de forte din jurul vostru."
Partea I aici
Matthew Fox
www.matthewfox.org
Traducere: Cristina Ciobanu
VA RECOMANDAM
