Iubirea neconditionata... Pe taramul lui "fara daca"
Că tot am înotat zilele acestea în definiţii ale iubirii şi ale dragostei, că tot îşi iau zborul de pe buzele noastre eterne definiţii ale acestei trăiri... m-am trezit întrebându-mă şi eu „dar oare ce-i iubirea? Şi mai ales ce este iubirea necondiţionată?”
„A iubi necondiţionat”, sună bine, este deja un clişeu al lumii noastre, dar oare cum este, cum vine, cum se întâmplă, cum se naşte acest sentiment într-o lume în care aproape ne condiţionăm totul, chiar şi actul reflex al respiraţiei. Este un concept înălţător, dar oare în viaţa de zi cu zi asta se întâmplă?
Pentru că adevărul este că învăţăm de mici să iubim şi să fim iubiţi cu condiţii, la fel cum am juns să credem despre noi căputem trăi numai cu anumite condiţii. Dacă nu este aşa atunci nu se întâmplă aşa, dacă nu face aşa atunci nu merită iubirea mea, numai dacă este/sunt, face/fac aşa o/îl/mă iubesc! Iubim într-un sistem binar, dacă...atunci, if...then! Ne naştem liberi dintr-un Univers al iubirii şi tot ceea ce facem pe parcurs este să ne îngropăm adânc această trăire în curţi cu garduri înalte şi dese...de condiţii.
Şi totuşi se poate! Fiecare dintre noi, avem amintirea unor momente în care iubirea nu a mai fost cu condiţii! Şi a curs simplu şi plenar, ne-a împlinit, ne-a topit, ne-a hrănit! Şi putem face diferenţa. Căci a iubi necondiţionat te aruncă direct în esenţa acestui Univers, direct în braţele Vieţii şi îţi oferă acces la o Libertate necondiţionată, la esenţa Bucuriei pure, în timp ce a iubi cu condiţii te păstrează pe un teren arid în care libertatea e în agonie, iar bucuria aproape inexistentă. Că doar nu o să (mă) iubesc aşa...pur şi simplu! Şi nici pe el/ea n-o să-l/ s-o iubesc aşa...fără să îndeplinească măcar una dintre condiţiile vieţii mele! Una, oricât de mică ar fi!
Aşadar, nu ştiu la alţii cum „este”, dar eu am început cu mine. Pentru că nu poţi începe cu a-i iubi pe ceilalţi necondiţionat, când tu te iubeşti pe tine numai cu condiţii. Parcă şi aud vechile gânduri, uneori atât de prezente în viaţa mea încât îmi stergeau zâmbetul de pe buze şi îmi consumau chiar şi optimismul vieţii: „încă două, trei kilograme dacă slăbesc”, „încă un pic şi îmi iau şi pantofii roşii”, „off, dacă aş avea părul ondulat şi ochii albaşti”....dacă, dacă, dacă...! Doar dacă!
Şi pot afirma cu tărie că pe tărâmul lui „dacă” iubirea va fi întotdeauna condiţionată. Seminţele de iubire necondiţionate nu cresc, nici măcar nu se prind în acest tărâm al... minţii. Pentru că „dacă” se naşte şi trăieşte în minte, se naşte acolo unde locuiesc algoritmii.
Într-un final am înţeles că pe tărâmul lui „dacă”, iubirea necondiţionată este cu certitudine O UTOPIE.
Şi după ce am înţeles acest lucru, m-am întrebat, cum ajungi pe drumul care duce în ţara lui „fără dacă”? Iar din întrebare s-a născut posibilitatea! M-am tot întrebat, m-am tot întrebat şi după ce m-am întrebat, m-am mai întrebat o dată... până când am înţeles că fiecare „dacă” dărâmat mă lasă să păşesc dincolo de minte, să simt, să vibrez, să iubesc altfel! Mă lasă să-mi cobor emoţia în zona pieptului, în casa inimii. Şi azi un pic, mâine un pic, încet, încet am ajuns pe tărâmul inimii mele, cea care urla când eu eram prea ocupată să–mi pun condiţii... Aşa am ajuns întâi să păşesc, apoi să stau câte un pic, un pic mai mult şi tot aşa, pe tărâmul lui „fără dacă”, acolo unde iubirea necondiţionată creşte frumos, acolo unde barierele, gardurile şi alte oprelişti cad una câte una, atunci când renunţi la condiţii. Şi am plecat pe drumul acesta conştientă fiind că poate nu o pot doborî toate obstacolele, dar pot măcar să încerc. Iar atunci când îmi iese, chiar şi pentru un pumn de secunde, cuprind tot spaţiul inimii mele. Şi afirm cu tărie că am trăit într-un minut de iubire necondiţionată cât alţii în vieţi întregi. A iubi necondiţionat are ceva din esenţa divinităţii pe care fiecare o are ascunsă în sine. Este fărâma de dumnezeire adusă cu noi să reamintească că suntem născuţi din iubire. Necondiţionaţi. Cu această misiune supremă. Să impărţim şi să primim iubirea. Pe cât posibil necondiţionată. Fiecare minut salvat de pe tărâmul lui „dacă” şi adus pe tărâmul iubirii fără condiţii reprezintă vieţi de libertate, hrană pentru milioane de celule şi ADN-ul lor.
Pe tărâmul lui „fără dacă” iubirea necondiţionată este, cu aceeaşi certitudine cu care frunzele unui copac înverzesc în fiecare primăvară fără să se întrebe dacă trebuie, O POSIBILITATE. Şi este o posibilitate atât de înălţătoare, vastă şi deschisă, încât eu acolo îmi doresc să prind rădăcini, să-mi trăiesc primăverile, să-mi cutreier valurile verii, să-mi petrec păsările călătoare în apusul toamnei şi să-mi ascult colindele în miezul iernii. Cu toţi cei din jurul meu care aleg să înţeleagă că acest tărâm este aproape virgin...
Roxana Alexe
Imagine:wordpress.com
VA RECOMANDAM
