O poveste de drum
Misticismul persan povesteste despre un calator care se tara pe un drum aparent fara sfarsit. Era incarcat cu tot felul de poveri. Un sac greu de nisip ii atarna de spate; un burduf gros cu apa ii era atarnat in jurul corpului. In mana dreapta ducea o piatra de forma ciudata, iar in stanga, un bolovan. In jurul gatului, o piatra de moara se legana la capatul unei franghii roase. Lanturi ruginite, cu care tragea mari greutati prin nisipul prafos, ii raneau gleznele. Pe cap, omul tinea in echilibru un dovleac pe jumatate putrezit. Cu fiecare pas, lanturile zanganeau. Suspinand si gemand, se misca inainte pas cu pas, plangandu-se de soarta sa grea si de oboseala care il chinuia. Pe drum, il intalni un fermier in caldura stralucitoare a miezului zilei. Fermierul il intreba: "O, calatorule obosit, de ce te incarci cu bolovanul acesta?"
"Groaznic de natang, raspunse calatorul, nu-l observasem inainte." Cu aceasta, arunca piatra la o parte si se simti mult mai usor.
Iarasi, dupa ce merse cale lunga pe drum, il intalni un fermier si il intreba: "Spune-mi, calatorule obosit, de ce te chinuiesti cu dovleacul pe jumatate putrezit de pe cap si de ce tragi acele mari greutati de fier, legate de lanturi in urma ta?"
Calatorul raspunse: "Sunt foarte bucuros ca mi le-ai aratat! Nu mi-am dat seama ce-mi faceam mie insumi". Isi dadu jos lanturile si zdrobi dovleacul in santul de pe marginea drumului. Inca o data, se simti mai usor. Dar, cu cat mergea mai departe, cu atat incepea sa sufere din nou.
Un fermier venind de pe camp il privi cu uimire si spuse: "O, om bun, cari un sac de nisip, dar ceea ce vezi pana departe e mai mult nisip decat ai putea tu cara vreodata. Iar burduful tau mare cu apa - ca si cum ai planui sa treci desertul Kawir. Tot drumul, un rau curat curge pe langa tine si te va insoti in calatoria ta pentru mult timp."
Auzind acestea, calatorul deschise burduful si goli apa salcie pe poteca. Apoi, umplu o groapa cu nisipul din ranita sa. Statu acolo ganditor si se uita la soarele care apunea. Ultimele raze isi trimiteau lumina spre el. Se uita la sine, vazu piatra de moara atarnand grea de gatul sau si isi dadu brusc seama ca piatra era cea care il facea sa mearga atat de incovoiat. O dezlega si o arunca in rau, cat putu de departe. Eliberat de poverile sale, calatori mai departe prin racoarea serii, sa-si gaseasca adapost.
Text preluat din : Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie - Nossrat Peseschkian, Editura Trei
Sursa imagine: www.photobucket.com
Aboneaza-te la newsletter pentru a afla despre evenimentele si noutatile Astrocafe. Multumim!
VA RECOMANDAM
